De ce a fost uneori „mai dură, mai rea” prefectul de Neamţ?

14/02/2019

„Dacă uneori am fost mai dură, mai aspră, sau mai rea….” Prefectul de Neamţ, Daniela Soroceanu, a prezentat astăzi raportul de activitate pe anul 2018, în cadru larg, cu prezenţa unor primari, şefi ai serviciilor deconcentrate, ai membrilor  Comitetului de Dialog Social, reprezentantul persoanelor Vârstnice, membri ai Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. „Menţionez de la bun început că Instituţia Prefectului nu înseamnă numai prefectul şi subprefectul. Înseamnă 76 de funcţionari publici, inclusiv cei cu statut special şi personal contractual”, a declarat prefectul de Neamţ imediat după intonarea imnului de stat, care a dat lecturării raportului un caracter solemn. „Am ţinut foarte mult să fie între noi şi primari ai judeţului Neamţ”, a spus, printre altele, Daniela Soroceanu. „Dacă uneori am fost mai dură, mai aspră, sau mai rea, a fost în interesul cetăţenilor! Am vrut să schimb o mentalitate de foarte mulţi ani. Instituţia prefectului înseamnă aplicarea legii!”, a precizat prefectul, care a insistat, pe tot parcursul raportului pe legalitatea actelor. ( V.N)