V. A. Urechia, luptător pentru idealul naţional de Unire

14/02/2019

Istoricul, scriitorul şi politicianul Vasile Alexandrescu Urechia s-a născut la Piatra-Neamţ, la 15/27 februarie 1834. A fost fiul clucerului Alexandru Popovici, membru al clasei boiereşti şi judecător la tribunalul din Piatra-Neamţ, şi al Eufrosinei Manoliu. După moartea tatălui său şi recăsătorirea mamei, învaţă în casele unor rude bogate, studiind limba franceză cu D. Xenopol, tatăl istoricului A.D. Xenopol. Ulterior, urmează cursurile la şcoala preparandală de la Trei Ierarhi, iar în anul 1844 este înmatriculat la Academia Mihăileană. A fost martorul revoluţiei de la 1848, în Iaşi, iar apoi a studiat în Franţa, unde-şi va lua bacalaureatul în luna august 1856. A fost membru fondator al Academiei Române şi profesor la Universităţile din Iaşi şi Bucureşti.

V. A. Urechia a acordat o importanţă deosebită dezvoltării instituţiilor României moderne, contribuind la pregătirea spirituală a Marii Unirii. Astfel, la 17 decembrie 1890 se înfiinţează, la Bucureşti, una dintre cele mai însemnate asociaţii naţionale româneşti. Este vorba despre „Liga pentru unitatea culturală a românilor”, cunoscută şi sub numele de „Liga culturală”, din conducerea căreia va face parte, între anii 1893 – 1897, şi profesorul Universităţilor de la Iaşi şi Bucureşti, V. A. Urechia. Între acţiunile Ligii culturale se numără solidarizarea memorandiştilor şi condamnarea politicii reacţionare a guvernelor austro-ungare.

Susţinător al cauzei românilor din Transilvania

Rolul său de înfocat luptător pentru libertatea şi unitatea naţională a românilor rezultă şi din documentele aflate în arhivele nemţene (fondul „Documente şi scrisori răzleţe”), dar şi din memorialistica vremii:

„Dintre acţiunile deosebite ale Ligii culturale se numără solidarizarea memorandiştilor (delegaţia compusă din 300 de români transilvăneni care înaintează la 28 mai 1892 împăratului Franz Iosif I la Viena, «Memorandumul românilor», elaborat la Sibiu, datând din 25 martie 1892 – n.n.) şi condamnarea politicii reacţionare a guvernelor austro-ungare. Astfel, cu ocazia venirii la Bucureşti a dr. Ioan Raţiu, Vasile Lucaciu şi alţi conducători transilvăneni, populaţia din România le face o primire entuziastă, aclamându-i prin cuvântul preşedintelui Ligii culturale, V.A. Urechia, ca «ai întregului popor». Tot Urechia, alături de A. Papiu-Ilarian şi Dimitrie Sturza, în dezbaterile din cadrul Senatului, din decembrie 1893, a susţinut cauza românilor din Transilvania, arătând «dreptatea fraţilor noştri de peste munţi pentru libertate şi unitate naţională». Pe adresa preşedintelui ligii sunt trimise mesaje ale filialelor acesteia din întreaga ţară, prin care locuitorii ţării dau curs liber sentimentelor lor patriotice, de realizare a idealului naţiunii române: Marea Unire. Asemenea sentimente le-au exprimat şi locuitorii acestor meleaguri în mesajele secţiilor Ligii Culturale din Piatra-Neamţ şi Roman, arătându-se că «lupta fraţilor din Transilvania pentru libertate şi unitate naţională a tuturor românilor este lupta întregului neam românesc» şi «suferinţele fraţilor subjugaţi sunt şi ale noastre, care în cele din urmă va duce la izbânda idealului naţiunii întregi». Interesantă ni se pare a fi şi corespondenţa dintre V. A. Urechia şi dr. Ioan Raţiu, din perioada 1895-1901, referitoare la activitatea «Ligii», a luptei românilor de pretutindeni pentru înfăptuirea unirii tuturor românilor. Din această corespondenţă reiese că cei din «Liga culturală» erau bucuroşi de ieşirea lui Raţiu din temniţă (a fost condamnat de autorităţile austro-ungare la 2 ani închisoare, datorită Memorandumului din 1892, fiind eliberat după 15 luni, în urma protestelor opiniei publice interne şi internaţionale). Astfel, din Bucureşti, Urechia îi scria, la 23 septembrie 1895: «Ilustre Domnule şi Învăţător al naţiunii. Nu te-am felicitat pentru ieşirea din temniţă. Am crezut util ca noi din Ligă să nu facem zgomot în asemenea felicitări. Ş-apoi Dumneavoastră ştiţi, cuget, că în adâncul inimii noastre domniţi şi că tăcerea noastră este elocventă pentru bărbaţii fruntaşi ai naţiunii române. N-avem lipsă de manifestaţiuni. Acestea se vor face când le veţi voi. Vă rog să comunicaţi aceste sentimente colegilor d-voastră de luptă”, scrie prof. Gheorghe Radu, fost director la Arhivele Naționale, Filiala Neamț, în lucrarea sa, „Pagini alese din istoria judeţului Neamţ”.

V. A. Urechia a încetat din viaţă la Bucureşti, pe 22 noiembrie 1901. Visul marelui luptător pentru unitate naţională se va împlini la 1 Decembrie 1918, odată cu înfăptuirea Marii Uniri.

Irina NASTASIU

Lasa un comentariu