Cursuri deschise pentru meseria de ospătar

Până zilele trecute, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă a înregistrat 25 de cereri

Se spune că meseria este brățară de aur. Nimic mai adevărat, mai ales în ziua de azi când meseriașii sunt pe cale de dispariție, că nici o umbrelă nu mai ai unde să o repari. Dar din păcate, interesantele povești ale meșterilor o mai găsim tot mai rar, ascunsă vederii, respectiv printr-o gheretă la vreun colț de stradă, unde te întâmpină un bunic înțelept, cu ochelari pe nas și un zâmbet neprefăcut, care te roagă să-i spui păsul, și fără să vrei, te lași purtat în parfumul vremurilor de altă dată, unde viața părea mai simplă și fără stres… Dar să revenim la oferta pentru luna viitoare a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț, care prin Cntrul de Formare Profesională dispune de un curs de ospătar, la care s-au înscris 25 de persoane. Și așa cum se știe, programele de formare sunt gratuite pentru șomeri, care l-a terminarea tuturor orelor de pregătire vor susține un examen, iar după o anumită perioadă vor primi și diploma de absolvire. La data de referință, la nivel național, 2.970 de persoane vor participa la cursurile gratuite organizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări de ospătar (chelner) vânzător în unitați de alimentație (217); lucrător în comerț (211); bucătar (152); operator introducere validare și prelucrare date (114); agent de securitate (113); competențe cheie – comunicare în limba romană (112); lucrător în structuri penteru construcții (110); instalator instalații tehnicosanitare și de gaze (99); lucrător în cultura plantelor (98) și inspector (referent) resurse umane (90). Judeţele în care, în luna august, se vor organiza cele mai multe cursuri, cu număr mare de participanţi, sunt Vrancea (322 persoane), Dolj (238 ), Dâmbovița (154 ), Brașov (154 ), și București (154 persoane).

V. ANDRIEȘ