Culegător de sparanghel în Țara Lalelelor

*Durata contractului va fi pe o perioadă de 3 luni *Angajatorul oferă o leafă de aproape 10 euro brut pe oră

În Olanda, lucrătorii necalificați sunt bine plătiți și respectați de angajatori. Din acest motiv, mulți nemțeni încearcă să plece la muncă în Țara Lalelelor, unde oferta din această perioadă este

la cules de sparanghel, pentru o leafă de 9,43 de euro brut pe oră, plus alte beneficii. Durata contractului va fi pe o perioadă de 3 luni, a câte 6 zile și 40-48 ore pe săptămână. Asigurarea medicală va fi plătită de către angajator. Dacă vremea permite, se poate munci și duminica. Firma olandeză LTO Arbeidskracht B.V. va oferi cazare contra cost, respectiv 42 euro pe săptămână, în care este inclus prețul la apă, gaz și lumină. Pentru acest job, candidații trebuie să aibă experiență în agricultură și grădinărit. Persoanele interesate trebuie să fie motivate pentru prestarea unei munci de calitate, să aibă o condiție fizică bună și să vorbească limba engleză, la nivel conversațional. Postul este oferit de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin rețeaua europeană EURES. Nemțenii care vor să participe la selecție trebuie să trimită CV-urile Europass în limba engleză, cu poză inclusă, până la data de 30 aprilie 2017, la adresa de e-mail: info@rasingagri.nl.
Următoarea ofertă vine din partea unei firme din Slovenia, care vrea să încadreze pe jumătate de an, doi lucrători la montat de acoperișuri în Italia și Slovenia. Remunerația primită va fi de 1.000 de euro pe lună. Cazarea va fi asigurată și plătită de către angajator. Candidații trebuie să vorbească limba italiană sau sârbă, fiind acceptate și persoanele care cunosc limba engleză. Firma străină se numește Special Maintenance, krovska fasaderska dela d.o.o., Opatje selo 21,5291 și se găsește în localitatea Miren. CV-urile trebuie expediate până la sfârșitul acestei luni, la adresa de e-mail: info@flera.si.

V. ANDRIEȘ