Cu acordeonul la „Românii au talent”, premiat la olimpiada naţională

acordeonElevii nemţeni au obţinut rezultate remarcabile la Olimpiada naţională de interpretare instrumentală, vocală, coregrafică şi studii teoretice, clasele IX- XII- susţinută la Iaşi, precum şi la Olimpiada naţională de interpretare instrumentală, clasele III- VIII – care a avut loc la Suceava, şi la Olimpiada naţională de arte vizuale, arhitectură şi istoria artei, clasele IX-XII, desfăşurată la Arad.

Jumătate dintre cei 8 participanţi la olimpiada de interpretare instrumentală au obţinut premiul III, iar ceilalţi au fost răsplătiţi pentru prestaţiile lor cu menţiune şi premiu special. Premiul III a fost acordat elevilor Dumitru Emmy-Constantin- participant cu acordeonul şi la „Românii au talent” (clasa a X-a la Liceul de Arte „Victor Brauner” Piatra Neamţ, profesor coordonator Sidor Rusu), Lia Rebeca Arseni, flaut- elevă la acelaşi liceu, în clasa a IX-a, profesor îndrumător Petru Azaharioaie, elevul Dan Marian Pleşcan, ţambal- clasa a IX-a, profesor îndrumător Leonid Ciobanu şi eleva Ana-Maria Karina Uţă, pian- clasa a X-a, profesor îndrumător Alexandra Cristina Popa. S-au întors cu menţiuni Bianca Iftime, clarinet- clasa a X-a, prof. îndrumător Mihăiţă Albu şi eleva Iulia-Oana Apopei, canto clasic- clasa a XII-a, prof. Elena Botez. S-au acordat premii speciale elevilor Bianca Adelina Cuzuioc, vioară- clasa a IX-a, sub îndrumarea profesoarei Maricica Gheorghieş şi celui mai tânăr participant, Nathanel Timofte, pian, clasa a III-a , îndrumat de profesoara Cristina Alexandra Popa.

Premiul I la Olimpiada naţională de arte vizuale, arhitectură şi istoria artelor a fost câştigat de un elev din Neamţ. Este vorba despre Vasile Florin Chirilă, elev în clasa a XII-a la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi”, Mănăstirea Neamţ, care a realizat cea mai bună icoană. Profesor îndrumător i-a fost Dan Ţârdea. Premiul II la secţiunea Pictură a fost câştigat tot de un elev din judeţul nostru, respectiv Andrei Nuţu, elev în clasa a XII-a la Liceul de Arte „Victor Brauner” Piatra Neamţ, prof. coordonator Grigore Agache.

Elevii nemţeni au obţinut rezultate remarcabile şi la Olimpiada naţională de arte vizuale. La secţiunea Arte textile-imprimeuri, premiul III a fost câştigat de Andreea Atomei, elevă  în clasa a XI-a la Liceul de Arte „Victor Brauner” Piatra Neamţ, prof. coordonator Gheorghe Sandu Cuciureanu. La secţiunea Istoria Artei a fost reconmpensată cu menţiune Ecaterina Axinia, elevă în clasa a XI-a la  Liceul de Arte, prof. coordonator Adriana Stanciu. Menţiune a primit şi Anton Nastas, însă la la secţiunea Icoane; olimpicul este elev în clasa a XI-a la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costahi”, Mănăstirea Neamţ şi are ca profesor coordonator pe profesorul Dan Ţârdea.

Geanina NICORESCU