Este inginer, da nu agronom. Are 38 de ani şi trudeşte de ceva vreme în agricultură. A preluat afacerea părinţilor din mers şi a extins-o. Mai exact, a mai înfiinţat o firmă, tot cu profil agricol. A plecat la drum cu vreo 700 ha şi ajuns acum la peste 1500 ha. Teren agricol proprietate personal, dar şi luat în arendă, în cea mai mare parte.
Face agricultură, dar nu oricum, ci ca „la carte”. Are şi ce! Utilaje moderne, de mare performanţă şi productivitate ridicată, multe fiind de ultimă generaţie. Şi vorbim de agricultură românească, făcută pe pământurile din Ghigoieşti, comuna Ştefan cel Mare. De unde atâţia bani? Cristian Apetri, căci despre el este vorba, îi scoate şi din „piatră seacă”. Asta însemnând, de fapt, programe cu finanţare europeană. Chiar am putea spune că este „abonat” la fondurile europene destinate agriculturii. Pînă acum a reuşit performanţa de a duce la bun sfârşit mai multe proiecte cu finanţare europeană. În total, valoarea lor este de peste două milioane euro. Asta fără a lua în calcul şi investiţiile mari, făcute din resurse financiare proprii.
Mai multe detalii din culisele unei afaceri agricole profitabile, aflăm chiar de la protagonistul ei, Cristian Apetri.
„Trebuie să te zbaţi, nu-ţi bagă nimeni bani în buzunar”
Rep.: Sunteţi inginer, dar nu agronom. Ce v-a făcut să renunţaţi la meseria de bază şi să vă dedicaţi agriculturii? Cum de nu v-aţi orientat spre altceva?
Cristi Apetrei: Sunt inginer mecanic, iar după terminarea facultăţii am lucrat o vreme pe Platforma industrială Săvineşti, în meseria mea. Apoi au venit vânzările de active, reducerile de personal. Am ales agricultura pentru că, în familie, ea reprezintă adevărată tradiţie. Era un bussines deja început de părinţi. Au apărut probleme de sănătate, ei nu mai puteau continua afacerea, aşa că am preluat-o eu. Aşa am ales şi am ajuns să lucrez în agricultură.
Rep.: În ce stadiu aţi preluat afacerea părinţilor? Cât pământ lucrau ei? Teren proprietate personală şi arendat.
C.A.: Acum vorbim de un grup de firme. Mă ocup de două firme, prima am preluat-o de la părinţi, iar cealaltă am înfiinţat-o eu. La început se lucrau vreo 700 hectare teren arabil, acum avem aproape 1500 ha.
Rep.: Practic, firma părinţilor a făcut un „puişor”…
C.A.: Nu, nu-i chiar un puişor. Este o afacere bine dezvoltată, chiar din start. Asta presupune foarte multă muncă şi, ce-i mai important, eforturi financiare deosebite. Ne-am dezvoltat de la un an la altul, acest trend menţinându-se şi anunţându-se a fi unul de perspectivă. Pământul pe care îl lucrăm este luat în arendă. Avem peste 2000 de proprietari de teren, cu suprafeţe care pleacă de la 15 ari şi care ajung şi la 40 ha, aceasta fiind cea mai mare proprietate.
Rep.: Deja sunteţi un agricultor cu experienţă. E greu să faci agricultură în zilele noastre? E o afacere, ca să zic aşa?
C.A.: Agricultura este dificilă oricând. Oricâte investiţii ai face, tot la cheremul vremii eşti, depinzi de ea. Vreme care, de la an la an, devine tot mai capricioasă. Depinzi de inputuri, care se scumpesc în fiecare an. Depinzi de regulile pe care le impun guvernanţii şi care nu întotdeauna sunt cele mai bune şi pentru noi. Afacerea din agricultură depinde de foarte multe lucruri, de diverşi factori. Nu este o activitate pe care, dacă o faci bine, în final chiar iese bine. Poţi să faci totul foarte bine şi să iasă foarte prost. Sunt mulţi factori care acţionează, indiferent de voinţa noastră.
Rep.: Dacă ar fi să vă consulte guvernanţi înainte de a lua decizii referitoare la politicile agricole, ce le-aţi spune?
C.A.: Ar fi foarte multe lucruri de spus. Foarte multe lucruri punctuale. Plecând de la subvenţii şi impozite. Să fie aplicate măsurile care vizează dezvoltarea agriculturii. Dacă ar fi după mine, aş scoate subvenţia care se acordă pe unitatea de suprafaţă, subvenţia la hectar cum i se zice. Mai bună ar fi subvenţia pe producţie. Nu pe cea realizată, ci pe producţia comercializată. Atunci chiar ne-ar ajuta cu adevărat. Subvenţia la hectar „încurajează” pe foarte multă lume să nu facă producţie cu adevărat. Subvenţia i se dă cu condiţia să facă un minim de lucrări agricole, dar nu să realizeze şi producţii performante.
Rep.: Aţi amintit de producţiile agricole. Cum faceţi valorificarea lor? O parte o daţi proprietarilor de teren, în contul arendei. Dar cu restul cum rămâne? Cum o vindeţi?
C.A.: Noi lucrăm cu tot felul de firme. Nu pot să spun că avem un anume partener. Lucrăm cu firmele mari, cele care ne oferă şi inputuri, în contul producţiilor agricole. Lucrăm cu morile de cereale, cu crescătorii de animale din zonă. Din momentul în care, în urmă cu doi ani, am dat în folosinţă silozurile noastre, chiar că nu am mai avut probleme cu comercializarea produselor agricole. Înainte ne era tare greu.
Rep.: Am ajuns la domeniul dumneavoastră preferat. Nu pot să spun altfel, din moment ce aţi accesat şi implementat mai multe proiecte cu finanţare europeană. Silozurile sunt o primă mare dovadă. Daţi-ne mai multe detalii, vă rog! E vreo „sfârâială” să accesezi fonduri europene? Unii spun că nu merită, că-i foarte multă birocraţie, multă alergătură…
C.A.: Da, într-adevăr, este foarte greu. Trebuie să te dedici aproape în totalitate proiectului respectiv. Nu prea îţi mai rămâne timp să mai faci şi alte lucruri. Dar trebuie să te zbaţi, pentru că nu-ţi bagă nimeni bani în buzunar. În momentul în care ai accesat un proiect cu fonduri nerambursabile, trebuie să ai pregătită şi partea de contribuţie personală. Sprijinul financiar nerambursabil poate fi de 40, 50 şi chiar 70 la sută, depinde de măsura aflată la finanţare. Contribui tu cu o parte din banii necesari pentru investiţia respectivă, dar vine şi un ban în plus. Ban european pe care nu se poate să-l refuzi!
Rep.: La cât s-a ridicat sprijinul financiar nerambursabil la investiţia pentru silozuri?
C.A.: Am avut 50 %, dar dacă iau în calcul creditul bancar, am rămas efectiv cu 35 %. Am realizat o bază de însilozare a cerealelor de 6000 de tone, 4000 tone în 4 celule , plus magazia de 2000 tone. Bază care este prevăzută cu tot ce trebuie, staţie de condiţionare, uscare, tarare. În proporţie de 40-50 % depozităm produsele noastre, restul e pentru prestări servicii.
Rep.: Vorbiţi-ne şi despre celelalte finanţări europene.
C.A.: S-o luăm de bun început, de la primele accesări de fonduri europene prin programul SAPARD, unde am avut două proiecte. Atunci am luat un tractor cu toată gama de utilaje agricole. A fost primul proiect finanţat prin SAPARD, din zona Moldovei. Apoi, a fost celălalt proiect de vreo 300.000 euro, bani cu care am achiziţionat o combină şi mijloace de transport cereale. Prin SAPARD, proiectele s-au ridicat la valoarea totală de 500.000 euro. Au fost primii paşi făcuţi pe „tărâmul” finanţărilor europene.
Rep.: Următorii?
C.A.: A fost proiectul prin FEADR, în valoare totală de 1,2 milioane lei. Următorul proiect a fost depus pe Măsura 312, fondurile fiind destinate prestărilor de servicii în agricultură, în valoare de 400.000 euro. A fost proiectul cu cea mai mare valoare, la nivel naţional. Atunci am luat utilaje agricole. Am mai avut un proiect privind modernizarea exploataţiilor agricole, a fost declarat eligibil, dar fără finanţare. Nu-l mai depun acum, pentru că, între timp, am achiziţionat utilajele de care aveam nevoie la vremea respectivă, cele incluse în acel proiect. Anul trecut am investit în jur de 700.000 euro, din resurse proprii, tot în utilaje agricole. În momentul de faţă avem întreaga gamă de utilaje agricole pentru toate lucrările.
Rep.: Ce le spuneţi tinerilor de la sate?
C.A.: Chiar nu ştiu ce să le zic. În ultimii 7 ani, în fiecare an am avut câte 2-3 absolvenţi de Agronomie de la Iaşi. Nici unul nu a stat mai mult de 2-3 luni, au plecat în căutarea unor munci mai uşoare, cu câştiguri mai mari. Agricultura cere multă muncă, cu un program aproape non stop.
