Copil beat

copil beat

Un băieţel în vârstă de 8 ani, din Piatra Neamţ, a trăit o experienţă neplăcută în seara de 17 aprilie, când mama lui era preocupată cu vopsitul ouălor. Copilul a găsit prin bucătărie o sticlă cu vin şi a tot băut din ea, la un moment dat făcându-i-se rău.

Panicată, mama copilului a sunat la 112. Femeia şi-a dat seama ce se întâmplase şi până la venirea salvării i-a provocat vărsături bietului băieţel. Echipajul sosit la faţa locului i-a acordat micuţului primul ajutor, după care l-a transportat la spitalul judeţean, unde a fost lăsat în grija medicilor pediatri. Ieri după-amiază, micul pacient se simţea bine şi urma să fie externat.

Această neferictă întâmplare poate fi o pildă pentru părinţi şi bunici în condiţiile în care în verva pregătirilor pentru Paşte copiii sunt lăsaţi, de multe ori, „de capul lor”, nesupravegheaţi. Astfel, este recomandat ca măcar să nu lăsaţi în preajma lor băuturi spirtoase ori detergenţi care pot fi uşor confundaţi cu „ceva dulce”.

 

Geanina NICORESCU