Judecătoria Piatra Neamț a condamnat-o pe Oana Chițu, de 42 de ani, administratorul Uniservice Grăițaru Skoda SRL din Piatra Neamț la o pedeapsă de 3 ani și 8 luni de închisoare pentru înșelăciune și folosirea cu rea-credință a creditului societății. Inculpata a fost găsită vinovată de neexecutarea contractelor încheiate cu nouă persoane în vederea achiziționării de autoturisme, din perioada iunie 2012 – ianuarie 2014. Anchetatorii au stabilit că inculpata a folosit banii de avans ai clienților pentru plata altor obligații contractuale ale firmei. „Contopește pedepsele stabilite, și anume cele 9 pedepse de câte 1 an închisoare, inculpata urmând a executa pedeapsa mai mare de 1 an închisoare, sporită la 3 ani și 8 luni închisoare (trei ani și 8 luni închisoare) la care se adaugă pedepsele accesorii și complementare dispuse“, se arată în soluția pe scurt a instanței. În plus, judecătorii au obligat inculpata și firma la plata a 88.300 euro și 83.050 lei daune către părțile vătămate.
Procesul a început în urmă cu un an, iar inculpata a recunoscut acuzațiile, susținând că intenția ei nu a fost de a păcăli clienții, ci a încercat să-și scoată firma din impasul lipsei lichidităților. De la declanșarea anchetei, în primăvara anului 2013, suspecta a fost cercetată și judecată în stare de libertate, sub control judiciar. Soluția Judecătoriei nu este definitivă. (C.I.)