Concursul Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu“, ediția a XXVIII-a

Condeierii nemțeni sunt invitați să înscrie, până în luna septembrie, la cea de-a XXVIII-a ediție a Concursului Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu“, eveniment organizat de Direcția Județeană pentru Cultură Buzău, Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman“ Buzău și Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău. Anul acesta, concursul se va organiza pentru două categorii de creatori: elevi și autori de volume de poezie, proză și publicistică, publicate în perioada 1 septembrie 2016 – 1 septembrie 2017.
Concursul pentru elevi se va desfășura pe bază de manuscrise. Vor fi avute în vedere lucrări/creații de poezie și proză scurtă ale elevilor din clasele V-VIII (de la școlile gimnaziale din comuna Pârscov, județul Buzău) și IX-XII (de la toate liceele din România).
Creațiile literare ale elevilor vor fi jurizate și premiate separat, pentru fiecare categorie de elevi în parte. Pentru a participa la concurs, tinerii creatori de literatură trebuie să trimită pe adresa menționată de organizatori: 10 creații în versuri sau 3 lucrări de proză scurtă multiplicate în 4 exemplare.
Acestea nu vor fi semnate de autori, ci vor avea menționat pe ele un motto ales de autor, care se va regăsi și pe plicul mic în care va fi introdusă o notă scurtă unde vor fi evidențiate datele personale ale concurentului: nume și prenume, data nașterii, palmares literar, adresa și telefonul de contact, școala unde învață și clasa în care se află.
Lucrările, împreună cu plicul conținând datele autorului, vor fi introduse într-un plic mare, pe care se va menționa adresa destinatarului: CENTRUL CULTURAL „ALEXANDRU MARGHILOMAN“ BUZĂU, str. Plantelor, nr. 8 B – Pentru Concursul Național „Vasile Voiculescu“ – categoria ELEVI. Lucrările se pot trimite până la 20 septembrie 2017 (data poștei). Vor fi acordate patru premii, a câte 500 de lei fiecare.
La Concursul pentru volume de poezie, proză și publicistică se pot înscrie cetățeni români care locuiesc în țară sau în afara acesteia – membri sau nemembri ai Uniunii Scriitorilor din România. Lucrările, publicate în limba română, vor fi trimise prin poștă, până pe data de 10 septembrie 2017 (data poștei), pe adresa menționată la concursul pentru elevi, cu precizarea „Pentru Concursul Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu“ – volume. În colet, alături de lucrări se va introduce o notă cu datele autorului (palmaresul acestuia, domiciliul și telefonul la care poate fi contactat, data apariției volumului).
Fiecare autor va trimite organizatorilor 3 exemplare din volumul cu care dorește să participe la concurs. Nu se admit mai multe titluri, fiecare creator putând să înscrie în concurs o singură lucrare, indiferent de secțiune.
La concurs nu pot participa autori care au volume premiate la edițiile anterioare ale manifestării. Lucrările trimise la concurs nu se returnează autorilor, după jurizare acestea fiind donate bibliotecilor publice din județ.
La cea de-a doua secțiune, vor fi acordate următoarele premii: Marele Premiu, în valoare de 1500 LEI, trei premii naționale „Vasile Voiculescu“ în valoare de câte 1000 lei fiecare și patru premii speciale, în valoare totală de 2.700 de lei.

Vasile Voiculescu, poet al temnițelor comuniste

Juriul, alcătuit din membri ai Uniunii Scriitorilor din România și din reprezentanți ai instituțiilor organizatoare, va aprecia tematica și originalitatea creațiilor literare, acuratețea exprimării, decența limbajului, precum și designul lucrărilor.
Premierea laureaților se va face în prima jumătate a lunii octombrie 2017, în cadrul unor manifestări organizate la Casa memorială „Vasile Voiculescu“ din comuna Pârscov, județul Buzău.
Vasile Voiculescu (1884-1963) a fost medic, poet creștin, prozator și dramaturg român, colaborator al revistei „Gândirea“ și membru al grupării „Rugul Aprins“. Timp de patru ani a fost deținut politic în închisorile comuniste (1958 – 1962). A lăsat în urmă o operă literară de mare rafinament artistic, din care fac parte și „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare…“. Creațiile au fost elaborate între 1954-1958. În închisoare, Vasile Voiculescu s-a îmbolnăvit de cancer și a murit doborât de boală în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963, în locuința sa din București.
Irina NASTASIU