Inspectoratul Școlar Județean Neamț anunță că face înscrieri pentru concursul de obținere a statutului de metodist, pentru șapte discipline.
Selecția metodiștilor se face pentru consiliere psihopedagogică (2 locuri), pentru discipline tehnice (8 locuri), educație plastică (4 locuri), învățământ special (4 locuri), limba și literatura franceză (4 locuri), religie (4 locuri), consiliere și orientare (10 locuri). Profesorii care doresc să se înscrie la această din urmă disciplină trebuie să dovedească, în plus față de ceilalți concurenți, că au fost diriginți măcar 4 ani și că au coordonat proiecte și programe la școlile unde își desfășoară activitatea.
Pe lângă vechimea la catedră și calificativele profesionale din ultimii cinci ani, candidații care se înscriu la selecție și îndeplinesc criteriile de bază vor trece apoi prin evaluarea portofoliului personal. Acesta trebuie să cuprindă rezultate notabile în activitatea didactică, îndeplinirea unor responsabilități în cadrul unității de învățământ, dar și la nivel județean și național, aplecare spre modernizarea strategiilor didactice confirmate de implicarea în proiecte locale și naționale, de lucrări de cercetare susținute în diverse medii sau publicate, și altele.
Înscrierea candidaților și depunerea dosarelor se face în perioada 3-6 octombrie la secretariatul IS Neamț, urmând ca între 7 și 10 octombrie 2016 să se deruleze evaluarea administrativă și calitativă a dosarelor de candidați.
Probele de concurs încep în data de 13 octombrie cu interviul, planificarea candidaților pe discipline urmând a fi afișată pe site-ul inspectoratului în data de 11 octombrie, iar rezultatele selecției vor fi anunțate în data de 17 octombrie 2016.
(C.I.)