* Inclusiv directorii instituţiei au fost eliberaţi din funcţii
De ieri, 87 de posturi din schema fostei Direcţii Generale a Finanţelor Publice Neamţ au fost desființate. 69 angajaţii au primit preavize, restul fiind posturi vacante care dispar. „Odată cu preavizele, este dată şi lista cu 36 de posturi libere în cadrul noii structuri care va funcţiona de la 1 septembrie şi fiecare va putea opta, iar acolo unde sunt mai mult de doi solicitanţi pe un post, vor intra în concurs pentru a se departaja cel care va ocupa postul” a declarat Ştefan Rusu, şeful interimar al instituţiei.
Complicatul proces de reorganizare a Fiscului a început cu eliberarea din funcţii a directorilor. Aşa cum am mai anunţat, Liviu Constantin Ilie s-a întors la Buzău pentru a se ocupa de reorganizarea instituţiei pe care a condus-o din 2005. În timp ce fostul şef al Finanţelor Publice Neamţ, Ştefan Rusu, şi directorul adjunct, Delia Călin, au primit împuternicire. „S-au primit preavize inclusiv pentru directorul executiv şi directorii adjuncţi, pentru toate funcţiile de conducere de până la cea de şef serviciu şi şef birou. Dar, la nivel de conducere am primit împuternicire pentru a putea asigura aplicarea acestui proces de reorganizare, care se va definitiva la 1 septembrie”, a mai spus şeful Fiscului.
Dintre oamenii care sunt vizaţi de reorganizare, 17 vor fi preluaţi în cadrul Direcţiei Regionale Iaşi. Compartimentele din care vor fi făcute reduceri sunt de la inspecţia economică-financiară cele mai multe (8 posturi), de la resurse umane şi salarizare, de la contabilitate şi soluţionarea contestaţiilor. Ceea ce se va înfiinţa de la 1 septembrie aici, în teritoriu, se va numi Administraţia judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ, o instituţie fără personalitate juridică şi subordonată direcţiei regionale. Funcţiile de conducere vor fi ocupate, de asemenea, prin concurs, dacă sunt mai mulţi doritori. „Conform cu statutul funcţionarului public, directorul are drept de preempţiune pe o funcţie de conducere, adică are prioritate la accedere, şi rămâne de văzut exact statul de funcţii al noii instituţii”, a mai spus directorul Ştefan Rusu.
Cu împuternicire a rămas pe funcţie şi şeful Gărzii Financiare Neamţ, Mihai Archip, după ce fostul comisar şef a obţinut transferul la structura centrală a ANAF. Garda Financiară Neamţ a fost desfiinţată, tot cu 1 august, şi îşi va continua activitatea până la definitivarea procedurii de înfiinţare a Direcţiei Naţionale Antifraudă Fiscală, care înglobează Garda şi Vama. „Până în luna octombrie activitatea continuă, în paralel soluţionăm sesizările prin derularea de controale şi aplicăm procedura de predare a patrimoniului” a spus Mihai Archip. Inspectorii de la Antifraudă ar putea avea competenţe sporite în lupta de combatere a marii evaziuni fiscale, inclusiv pe partea de cercetare penală. Guvernul doreşte ca viitoarea instituţie să colaboreze foarte strîns cu Parchetul General şi DIICOT. „Există şi acum persoane care pot face cercetare penală, precum ofiţerii desemnaţi din cadrul unităţilor militare şi ofiţerii de la poliţia de frontieră, dar nu ştiu în ce măsură pot fi implicaţi inspectorii Antifraudă direct în cercetarea penală, mai mult decât acum, cînd în cadrul fazei de acte premergătoare procurorul poate delega organelor fiscale să întocmească anumite proceduri”, este de părere un procuror din cadrul DIICOT Neamţ.
Cristina IORDACHE