Comisarii OPC au descins în farmacii / Lapte praf expirat la raft!

OPCNu mai puţin de 28 de farmacii din tot judeţul au fost verificate, zilele trecute, de comisarii pentru protecţia consumatoilor dn Neamţ. Potrivit ing. Natalia Hruşcă, şefa Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor din Neamţ, 26 din cei 28 de operatori economici controlaţi au fost depistaţi cu abateri!

„Referitor la condiţii de depozitare, verificările au evidenţiat prezenţa la comercializare a unor produse preambalate dintr-o anumită gamă, pe ale căror ambalaje producatorul menţionează – ” A se pastra la loc răcoros şi uscat”. În literatura de specialitate (Farmacopee) se defineşte expresia „loc răcoros” ca fiind intervalul de temperatură 8 -15 °C. În mai multe unităţi dintre cele verificate ( 9 ) s-a constatat că în locul de depozitare nu se respectă temperatura recomandată de producător, înregistrându-se următoarele valori superioare celor permise (în general temperatura mediului ambiant de 20 – 23 °C) .

A fost şi o situaţie în care s-au identificat preparate de laborator la care nu se indicau pe eticheta produselor condiţii de depozitare, mod de utilizare şi contraindicaţii”, a menţionat Natalia Hruşcă, şefa CPC Neamţ.

Referitor la termenul de valabilitate al produselor (data durabilităţii minimale), la un singur operator economic s-a constatat comercializarea produsului pentru copii „Milupa Junior la cutii de 600 grame” cu termen de valabilitate 1.10.2014 – depăşit la data controlului de 9 zile.

Referitor la vânzarea promoţională şi prezentarea produselor, au fost identificate mai multe situaţii neconforme cu prevederile legale. Spre exemplu, se face publicitate la intrarea în farmacie, în vitrină există afişul ”Aici cele mai mici preţuri. Convinge-te!’’ , făra alte informaţii sau mod de a face dovada acelui fapt. Sau, la intrarea în farmacie era afişată informaţia ” Reducere 10-15 %” fără alte precizări, regulament campanie etc.

În unele farmacii se desfăşoară mai multe promoţii, gen „Reducere până la 30% la produsele aflate în promoţie’’ , ’’Reducere pâna la 10 % prin acumulare la pacientii fideli care au card în farmacie’’ şi ’’Reducere 10 % la bonuri valorice „fără să fie însoţite de regulamente scrise ale promoţiilor şi de liste ale produselor aflate în promoţie, acolo unde este cazul. Apar şi informaţii contradictorii în farmacie referitor la campaniile existente – promoţii care se suprapun iar reducerile nu se cumulează.

O altă situaţie: existenţa unui afiş promoţional în exteriorul farmaciei cu ’’Reduceri 11-22% inclusiv la reţete compensate” – care nu corespund cu reducerile acordate prin intermediul cardurilor de fidelitate (sunt de 3-25%); de asemenea,  în cazul reţetelor compensate nu rezultă în mod clar care este  procentul de reducere ( sunt de maniera 7% în cazul medicamentelor ’’mai puţin prescrise’’ având preţul intre 65-300 lei şi 12% la celelalte produse).

Comisarii CPC au identificat şi promoţii afişate fără a se indica produsele care intră în promoţie, perioada de valabilitate, preţul de referinţă la care se aplică procentul de reducere, unele cu valabilitatea expirată ( 01.06.2014 – 31.07.2014 ) sau ( 01.08.2014 – 30.09.2014) sau (01.01.2014 – 30.06.2014).

Au fost identificate şi pachete promoţionale ’’Lecitină 1200 mg -80 capsule + Lecitină 80 mg – 30 capsule cadou’’ şi Devaricid-Promoţie 2 la preţ de 1’’ care nu au menţionate perioada promoţiei şi/sau sintagma ’’în limita stocului disponibil’’.

Referitor la informarea consumatorilor s-au depistat şi abateri de la legislaţie la unele produse comercializate în farmacii: pe eticheta aplicată de producător nu erau specificate condiţiile de păstrare şi depozitare (exemple –  „Lotus – Gheara dracului Mentol Gel” – „Balsam Gel Polar”  –Mare  şi „Gel Relaxant” –  „Wine Elixir –ulei pentru faţă antirid” /30ml – „First Line – cremă de ochi împotriva ridurilor fine”/ 15 ml – „Balsam Gekl Polar”  Timburg Gel verde –picioare grele , etc).

Referitor la informarea privind preţul, au fost 6 situaţii în care nu toate produsele din spaţiul de comercializare aveau preţurile afişate, o parte din produsele comercializate nu au afişat preţul de vânzare pe bucată ( ceaiuri , unguente, tincturi , suplimente alimentare). Mai mult, lista cu afişarea preţurilor este incompletă şi neactualizată în unele farmacii.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 18 avertismente şi 21 amenzi contravenţionale în valoare de  47.500 lei.

De asemenea au fost dispuse măsuri de oprire temporară de la comercializare a unei cantităţi de 68 kg/în valoare de 4847 lei, precum şi oprire definitivă de la comercializare a unei cantităţi de 3,585 kg produse în valoare de 1615 lei.

 

Geanina NICORESCU