Colocviu Internaţional  dedicat aniversării a 130 de ani de cercetare a Culturii Cucuteni

colocviu cucuteniÎn perioada 15 – 17 octombrie, Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra-Neamţ, prin intermediul Centrului de Cercetare a Culturii Cucuteni, organizează Colocviul Internaţional „Cultura Cucuteni în contextul neo-eneoliticului european”, manifestare dedicată împlinirii a 130 de ani de la descoperirea aşezării eponime. Conform tradiţiei instituită în ultimele trei decenii, colocviul va fi adresat deopotrivă specialiştilor români şi străini implicaţi în cercetarea şi valorificarea patrimoniului aparţinând civilizaţiei Cucuteni-Tripolie şi culturilor contemporane acesteia de pe bătrânul continent, care vor avea astfel ocazia de a face publice la Piatra-Neamţ cele mai recente descoperiri, teorii şi ipoteze formulate.

Şi în anii precedenţi, Complexul Muzeal Neamţ a fost implicat în organizarea unor reuniuni ştiinţifice similare, prilejuite de împlinirea a 100, 110 şi 120 de ani de la descoperirea culturii Cucuteni, toate acestea fiind însoţite de volume consistente, cu o înaltă ţinută ştiinţifică.

Manifestarea va fi precedată de editarea unui volum de rezumate al comunicărilor, urmat de publicarea actelor colocviului, contribuţiile autorilor urmând a fi redactate în limbi de circulaţie internaţională.

Manifestările vor include şi acţiuni de comemorare a unui an de la trecerea în nefiinţă a unuia dintre cei mai renumiţi specialişti români implicaţi în cercetarea şi valorificarea patrimoniului cultural cucutenian – Dr. Dan Monah, angajat şi colaborator de seamă al Complexului Muzeal Judeţean Neamţ.

Între acestea, se numără vernisajul unei expoziţii temporare, găzduită de Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni, ce va include cele mai importante descoperiri realizate de-a lungul carierei sale, de către Dr. Dan Monah, pe şantierele arheologice de la Poduri – Dealul Ghindaru şi Mărgineni – Cetăţuia, cât şi un important lot de materiale foto-documentare.

De asemenea, va fi prezentat celor prezenţi bogatul „Fond Documentar Dr. Dan Monah”, precum şi valoroasa colecţie „Arheobotanica”, puse puse la dispoziţia Complexului Muzeal Neamţ de către dr. Felicia Monah şi prof. dr. Marin Cârciumaru.

 

Muzeul de Artă Cucuteni, unic la nivel european

 

Inaugurat pe 24 iunie 2005, în preajma aniversării a 120 de ani de la descoperirea staţiunii eponime a culturii Cucuteni şi a 70 de ani de la înfiinţarea Muzeului de Istorie şi Arheologie, Muzeul de Artă Cucuteni reprezintă un unicat la nivel european, adăpostind cea mai mare şi mai importantă colecţie de artă eneolitică din sud-estul Europei.

Între artefactele cu o vechime de aproape 7000 de ani, se numără Hora de la Frumuşica, Tezaurul de la Brad, Soborul Zeiţelor şi Gânditorul de la Târpeşti – veritabile obiecte de prestigiu, aparţinând Complexului Cultural Precucuteni-Cucuteni-Tripolie – cea mai importantă şi spectaculoasă civilizaţie preistorică europeană.

Cele 800 de piese cuprinse în expoziţia permanentă a muzeului, care au trezit interesul şi imaginaţia  arheologilor, încununează munca unor cercetători prestigioşi, între care amintim pe pr. Constantin Matasă, Radu Vulpe, Hortensia şi Vladimir Dumitrescu, Mircea Petrescu-Dâmboviţa, Silvia Marinescu-Bâlcu, Anton Niţu, Ştefan Cucoş sau Dan Monah, cercetările întreprinse de părintele Constantin Matasă, în urmă cu mai bine de 70 de ani, fiind adunate în prima monografie de arheologie, dedicată unei aşezări cucuteniene.

Irina NASTASIU