Clubul „Patronul & Juristul“

coperta p and j i 001* Judecătorul Gheorghe MOROȘANU, colaboratorul nostru, este autorul cărții Patronul & Juristul, care a cunoscut patru ediții de succes, a cincea fiind în pregătire.

În fiecare zi, va prezenta un răspuns la o întrebare sau un fragment de interes. Azi,

Primul pas pe poarta justiției (VII)

Sper să te fi convins că toate micile detalii comportamentale mai sus expuse au importanță pentru a asigura o bună desfășurare a judecății, și că la asta trebuie să participe toți cei din sală. Judecătorul este și el om, sensibil, enervabil sau cu probleme acasă, deci este posibil ca, la un moment dat, să-și piardă controlul, sau să scape ședința „din mână“. Mie mi s-a întâmplat asta de două ori în zece ani, iar după cea de-a doua întâmplare am cerut grefierei să-mi scrie cu carioca roșu în capul listei de ședință: „Nu te enerva!“

Ei bine, ce te faci dacă se strigă cauza ta tocmai după o asemenea fază, în care judecătorul a fost „scos de pe linie“ de un altul? Eu îți dau o soluție foarte simplă: Când ești chemat în față și ți se dă cuvântul, spune mai întâi așa: „Domnule președinte, să știți că eu nu sunt din cei care enervează judecătorii“ sau: „Eu nu vorbesc neîntrebat“, sau mai vezi în funcție de întâmplarea perturbatoare și de inspirația ta. Vei constata că judecătorul zâmbește și se calmează brusc. Eu rămân la convingerea că psihologia este cea mai mare artă, după muzică și chirurgie.

Gheorghe MOROȘANU

(Întrebări, relații, comenzi P&J (carte PC, formulare, CD legislație de bază), la:

tel. 0747/258.553,

Email: nihilsinegeo@yahoo.com

Facebook: Geo Moroșanu)