“Cerșetorii sunt agasanți pentru că populația tolerează!”

cata4

Consilierul Misăilă pune punctul pe i:
* “Un leu dat azi unui copil cerșetor este o ”investiție” în hoțul sau în tâlharul de mâine”, spune alesul pietrean

Problema cerșetorilor în Piatra Neamț este aceeași ca în toate orașele mari din România: în piețe, în parcările supermarket-urilor sau la terase, ei sunt o prezență iritantă și – uneori – agresivă. Consilierul local Cătălin Misăilă spune tranșant că în această problemă o parte din vină revine autorităților dar cea mai mare parte aparține cetățenilor care întrețin această nefirească stare de fapt.
Membru în C.A. la Urban SA (firmă a municipalității care administrează piețele din Piatra Neamț), Misăilă spune că de vină pentru că un client care merge la piață e tracasat de cerșetori este un alt client: ”E un domeniu – presa a arătat de atâtea ori că e chiar afacere – în care funcționează relația cerere-ofertă. Credeți că dacă nimeni nu ar da nici azi, nici mâine, nici poimâine niciun ban cerșetorilor care își fac veacul într-o zonă, ei ar mai veni acolo?”.
Firma Urban are paznici a căror preocupare a devenit, în ultimul timp, tocmai ”filarea” hoților și cerșetorilor. A derulat și proiecte – comune cu poliția – de informare a cetățenilor despre pericolul încurajării cerșetoriei. Din păcate însă, rezultatele sunt relative tocmai din cauză că unii cetățeni iau o decizie punctuală refuzând să vadă problema în ansamblu sau pe termen mediu măcar.

Mila, piață bună pentru afaceri

”Văd și copiii de câțiva ani că în spatele celor care cerșesc – ciungi, bătrâni, tinere cu nou-născuți în brațe, copii care inspiră milă – se află, ca în adevărate rețele de profesioniști o organizare piramidală. Sunt șefi de echipe de cerșetori care îi monitorizează și la o oră trec și le iau încasările. Nu au nicio jenă, o fac la vedere. Așa că acel leu dat, din milă, copilului semidezbrăcat nu e pentru ca el să mănânce un colț de pâine ci pentru ca <întreprinzătorul> din spatele lui să aibă bani de coniac, de ruletă sau de aparate”, spune Misăilă.
Acesta este supărat și de faptul că eforturile Urban și acțiunile proprietarului piețelor sunt cumva sabotate de marile magazine: ”Au fost în piețele din municipiu razii, angajații Urban cu cei de la poliție au dat mii de pliante de conștientizare. Paznicii municipalității și Poliția Locală i-au pus pe fugă din piețe. Au mers cerșetorii câteva sute de metri și și-au văzut de treabă în parcările de la supermarketuri. Sunt pline aceste supermarketuri de bodyguarzi care uneori te agasează cu prezența lor printre rafturi, cu atitudinea lor ostentativă, dar parcările sunt lăsate în grija nimănui. În parcare, clientul este victimă sigură. Ori e agasat de cerșetori, ori dacă nu ai încuiat mașina ai toate șansele să găsești <curățenie> în ea. Am văzut acum câteva zile, chiar în fața mea, cum niște cerșetori mici, certându-se de la un căruț lăsat de un client – afacerea „fisa” – și trăgând și disputându-și obiectul respectiv, au proiectat căruțul fix în farul unei mașini mare mergea. Farul s-a spart, micii cerșetori au rupt-o la fugă printre mașinile parcate. Numai că nu plângea șoferița respectivă când și-a dat seama că e bună de plată cu câteva milioane să schimbe farul”.
Consilierul local spune că, din cele discutate în CA la Urban, conducerea firmei va organiza și în continuare acțiuni anti-cerșetorie: ”Dar trebuie să înțelegem că această problemă nu e a unei firme sau a unui director. Dacă vrem ca atunci când mergem la piață sau la supermarket să nu mai fim călcați pe bombeu la tot pasul de aceste rețele, e cazul să ne gândim de două ori înainte de a o face pe miloșii. Dă-i, domnule, un colț de pâine sau un corn unui copil dacă ți-e milă. Nu-i da bani, că îi dai să-i bea taică-su sau altul. Iar oamenii nu trebuie să uite că – nu o spun eu ci statisticile – din rândurile cerșetorilor minori, mai mult de jumătate ajung apoi că comită fapte de furt sau de tâlhărie. Dând bani la cerșetori investim, de fapt, în <nesiguranța> cetățeanului”.

Daniel VINCA

Copii închiriați la Buhuși pentru cerșit la Piatra Neamț

”Mai multe familii din Buhuşi îşi închiriază copiii cu sume între 50 şi 100 de lei pe zi pentru a fi puşi la cerşit pe străzi sau la porţile bisericilor din Bacău şi Piatra-Neamţ. Zeci de copii din oraşul Buhuşi sunt traficaţi de reţelele de cerşetori. Contra unor sume care variază între 50 şi 100 de lei, părinţii lor sunt dispuşi să-i închirieze cu ziua, pentru a fi puşi să cerşească în Bacău şi Piatra-Neamţ pe străzi sau la porţile bisericilor (…).
În faţa aşa-zisului bloc Nato ne-a ieşit în cale un bărbat de aproximativ 40 de ani. I-am zis ce vrem, ne-a zis că el e Tartacot, apoi ne-a prezentat oferta: <<Am 11 copii, dar pot face rost de 15. Cel mai mare are 12 ani, dar e mărunţel. Pare cam de 10>>, ne-a spus bărbatul, apoi a început să-şi laude <<marfa>>. <<Sunt copii buni, ştiu să cerşească. Toţi au paşapoarte. Pot fi şi scoşi afară. Unul dintre ei a fost la cerşit multă vreme în Florenţa>>, a adăugat el, mândru.
Preţul cerut de Tartacot nu este bătut în cuie, dar este calculat obligatoriu în euro. <<Preţul exact îl discut cu Buzdugan, şeful vostru, nu cu voi. Dar nu primesc lei, numai euro. Oricum, nici să nu vă gândiţi la sub 50 de lei pe zi, plus comision din încasările zilnice. În plus, trebuie să daţi şi mâncare la copii, să nu stea flămânzi>>, a afirmat tatăl copiilor”. (sursa – Evenimentul zilei / “Afacerea copii de închiriat pentru cerșit”)