* De la o lună la alta, adresabilitatea a crescut cu 1.000 de cazuri
Medicii de familie din Neamţ sunt din ce în ce mai solicitaţi în timpul gărzilor pe care le fac la centrele de permanenţă, variaţiile de temperatură fiind cauza principală care dă peste cap organismul şi provoacă viroze ori acutizări ale unor afecţiuni preexistente.
Luna trecută au fost consultaţi şi trataţi 5.468 de bolnavi care au trecut pragul celor nouă cabinete medicale funcţionale în Roman, Piatra Neamţ, Roznov, Tămăşeni şi Moldoveni. Or, în urmă cu doar o lună, au avut nevoie de investigaţii în regim de urgenţă ori de tratamente după-amiaza şi pe timp de noapte 4.575 de nemţeni.
În luna octombrie au fost consultaţi 2.492 de pacienţi, însă în 12 cazuri a fost chemată salvarea, întrucât complexitatea bolilor depăşeau competenţa medicilor de familie în ceea ce priveşte invastigaţiile şi stabilirea unor tratamente. Alţi 84 de bolnavi au necesitat consultaţii de specialitate, astfel încât au fost direcţionaţi spre ambulatoriul de spital.
Medicii şi asistentele care lucrează în centrele de permanenţă de la ora 15 şi până a doua zi dimineaţă, la ora 8, în week-enduri şi în zilele de sărbători legale au acordat, luna trecută, 3.481 de tratamente, atât ca urmare a consultaţiilor oferite în cabinet cât şi în baza unor prescripţii medicale emise de alţi doctori. În septembrie, s-au adresat centrelor de permanenţă, pentru tratamente, 2.712 bolnavi.
Geanina NICORESCU