Câteva zile cu temperaturi de primăvară, apoi se răcește

Primăvara dă târcoale, cu zile însorite și temperaturi mai mari decât normalul perioadei. La Piatra Neamț, până vineri, 22 februarie, valorile maxime ale aerului se vor situa între 8 și 11 grade Celsius. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări izolate. Vineri și sâmbătă va ploua. Noaptea, minima aerului se va situa între 1 și minus 3 grade Celsius. Sâmbătă dimineață va fi deosebit de rece, respectiv minus 9 grade Celsius. Pe timp de zi, valoarea maximă va urca până la 3 grade Celsius. Duminică va fi și mai rece, maxima aerului va arăta minus 1 grad Celsius, iar noaptea minus 8.

În Moldova,  în perioada 19 februarie – 3 martie 2019, conform estimărilor realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, în primele trei zile vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor maxime de 10 – 11 grade Celsius, urmând ca în a doua parte a primei săptămâni media să scadă accentuat, spre valori apropiate de pragul de îngheț în zilele de 22, 23 și 24 februarie. În a doua săptămână valorile termice se vor apropia de cele specifice perioadei, urmând ca maximele să fie, în medie, între 4 și 7 grade Celsius. Pe parcursul celor două săptămâni, media regională a minimelor se va situa, în general, între -3 și 0 grade Celsius, exceptând nopțile din 23 și 24 februarie, care vor fi mai reci, cu o medie în jurul valorii de -7 grade Celsius. Vor fi precipitații slabe în data de 21 februarie, dar local și în zilele de 21 și 23 februarie, precum și în unele zile ale intervalului 24 februarie – 3 martie.

V. ANDRIEȘ