Câteva sute de oameni de la ţară, formaţi profesional

ajofm

Proiect de anvergură finalizat de AJOFM

* Programul, cofinanţat din fonduri europene, a fost implementat în doi ani

* „Proiectul este o încununare a activităţii noastre şi avem certitudinea lucrului bine făcut”, a spus Daniel Chirilă, directorul AJOFM Neamţ

După doi ani de muncă asiduă, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Neamţ a prezentat, ieri, în cadrul unei conferinţe susţinute la Hotelul Central, rezultatele inplementării proiectului ,,COMARU- Complex de măsuri active în rural”, cofinanţat de Uniunea Europeană. La reuşita programului derulat în perioada februarie 2012- ianuarie 2014 a contribuit şi Asociaţia pentru Dezvoltare Locală ADL-Progres Piatra Neamţ, alături de primăriile Bălţătesti, Bicazu Ardelean,  Poiana Teiului,  Stăniţa, şi Văleni.

„Acest proiect este o încununare a activităţii noastre şi pot spune că asistăm la încheierea unui program deosebit şi greu, la care întreaga echipă a muncit foarte mult, s-a alergat prin tot judeţul pentru derularea campaniilor, a activităţii de informare, cooptare şi formare profesională a beneficiarilor şi s-a lucrat foarte mult la nivel local, în puncte de lucru constituite la primării. Mulţumesc atât echipei de lucru din cadrul Agenţiei cât şi colaboratorilor, consilierilor şi furnizorilor”, a punctat Daniel Chirilă, directorul AJOFM Neamţ, în deschiderea conferinţei.

Proiectul a avut ca scop valorificarea potenţialului de ocupare a 550 de persoane din mediul rural, inclusiv a persoanelor care îşi câştigă existenţa din agricultura de subzistenţă, prin intensificarea măsurilor active de ocupare durabilă, asigurand o mobilitate profesională si geografică promovând şanse egale de acces pe o piaţa a muncii modernă, flexibilă şi inclusive, la nivelul judetului Neamţ.

Principalele activităţi prevăzute şi realizate în perioada de implementare a proiectului, sub coordonarea managerului de proiect Daniela Lupu, din cadrul AJOFM Neamţ, au fost campanii de informare şi conştientizare privind oportunitatile de ocupare în domenii non-agricole, la care au participat 629 persoane faţă de 550 persoane prevăzute prin proiect; informare şi consiliere profesională şi mediere la care au participat 483 persoane faţă de 250 persoane prevăzute; 13 programe de formare profesională faţă de 11 prevazute, în meseriile de zidar, pietrar, tencuitor, dulgher-tâmplar-parchetar, bucǎtar, ospǎtar (chelner) vânzǎtor în unitǎţi de alimentaţie, lucrǎtor in comerţ, confecţioner asamblor articole din textile, electrician în construcţii, coşar; îngrijitoare bǎtrâni la domiciliu, competenţe informatice, competenţe antreprenoriale.

De asemenea, în cadrul proiectului au fost instruite în tehnici de căutare a unui loc de muncă 239 de persoane, faţă de 180 prevăzute. La consilierea antreprenorialǎ şi asistenţǎ pentru demararea de afaceri proprii au participat 50 persoane faţă de 45 propuse.

Valoarea totală a proiectului a fost de 2,2 milioane de lei.

 

Geanina NICORESCU