Cătălin Misăilă, şef peste aleşii ALDE

08/11/2018

Alegeri pentru conducerea Ligii Aleşilor Locali în ALDE Neamţ, marţi după amiază, la sediul partidului. Cătălin Misăilă este noul preşedinte al Ligii, după ce l-a devansat pe fostul viceprimar de Târgu Neamţ, Vasile Luculescu. Liga Aleşilor Locali este una din structurile formaţiunii politice la nivel naţional şi la nivelul organizaţiilor judeţene. La Neamţ, are un preşedinte – Cătălin Misăilă, 3 vicepreşedinţi – Iulian Luca, Valerică Enache şi Adrian Grigoraş, un secretar – Cristian Tihenea şi 5 membri. Preşedintele organizaţiei judeţene nu poate candida şi nu poate deţine o funcţie în Ligă, el fiind delegat de drept, statutar. ALDE Neamţ are 51 de aleşi locali – un primar (Dobreni), şi un alt primar, la Borca, dar care nu poate figura ca atare în acte, doi consilieri judeţeni, trei la Piatra Neamţ şi restul în comune. Cătălin Misăilă este consilier local la Piatra Neamţ, a fost viceprimar de municipiu şi iniţiator a mai multor propuneri privind viaţa socială a oraşului, printre care gratuitatea transportului în comun pentru elevi şi ajutoarele privind locurile de veci pentru pensionari. Partidul, deşi aflat la guvernare – deci cu risc de pierdere de imagine – continuă să crească în sondaje, ajungând, în octombrie, la 11 la sută.

Lasa un comentariu