Căsătoriţi cu ApaServ

Ieşenii de la ApaVital sunt într-o expasiune continuă şi-şi doresc noi pieţe de desfacere pentru apa cea de toate zilele. Discuţiile care se poartă cu privire la asigurările care le dau cei de la Apa Vital Iaşi pentru furnizarea apei în municipiul Roman sunt doar o alternativă pe termen mediu însă după ce proiectul cu Apa Serv va fi încheiat.

„Suntem căsătoriţi cu ApaServ şi avem un copil împreună, acel proiect de investiţie pentru apă, canal şi epurare, în valoare de 25 milioane de euro şi până nu îl finalizăm nu putem discuta de o altă colaborare pentru furnizarea apei în oraş”, a precizat primarul municipiului Roman, Dan Leoreanu.

El a mai spus că nici preţul pe metru cub la consumul de apă nu va fi majorat, întrucât s-a opus unei astfel de propuneri.

Prioritar acum pentru oraş din acest punct de vedere este finalizarea proiectului câştigat, a cărui valoare spune mai mult decât îşi închipuie populaţia, întrucât „noi nu am fi putut realiza o astfel de investiţie cu bani de la buget nici în cincisprezece ani”, a menţionat primarul municipiului.

În opinia sa această dezbatere, această tatonare a terenului cu ApaVital Iaşi este o alternativă pe termen mediu pe care o poate lua în calcul după finalizarea proiectului cu fonduri europene sau „o pisică arătată celor de la Apa Serv că pot apărea şi alte oportunităţi, iar acest element concurenţial nu poate fi decât pozitiv”.

Cu toate acestea însă compania ApaVital a lansat oficial afirmaţia precum că între ei şi compania similară din Neamţ există un contract  de furnizare a apei către mai multe localităţi nemţene şi, societatea ieşeană are pregătite două soluţii de rezervă în situaţia în care Romanul ar fi în imposibilitatea de a mai fi alimentat de la captarea Pildeşti –Simioneşti din preajma râului Moldova.

Ce va rezerva viitorul acestei „bătălii” pentru a ocupa o piaţă cât mai mare de desfacere a lichidului vital vieţii rămâne de văzut în funcţie şi de deciziile ce vor fi luate de autorităţile administrative locale.

VASILIU