Căsătoriile bat divorţurile

casatorii

* Cele mai multe relaţii destrămate- pe fondul plecării în străinătate

* În 5 luni, 116 cupluri şi-au oficiat relaţia

În acest an, în Piatra Neamţ Cupidon mai că a rămas fără săgeţi în tolbă, fiindcă pietrenii au fost mai îndrăgostiţi ca niciodată. Astfel, la Oficiul Stării Civile din oraşul de sub poalele Pietricicăi, nu mai puţin de 116 cupluri şi-au oficiat legământul. În afară de aceste mariaje, lucrătorii Biroului Stării Civile din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Piatra Neamţ au mai transcris încă 13 acte de căsătorie, în registrele de stare civilă româneşti. Iar cum iubirea nu are graniţe, tot pe parcursul celor 5 luni din acest an, ofiţerul de „inimi” a oficiat 3 mariaje între cetăţeni români, cu cei străini.

Din păcate, viaţa îţi mai dă şi cumpene. Este cazul multor persoane, mai ales al celor care pleacă peste hotare la muncă şi „uită” de cel drag rămas acasă şi calcă strâmb, iar ruptura devine inevitabilă. Cum în străinătate rănile dragostei sunt „oblojite” de noul partener, în ţară alta e situaţia. Cel rămas singur, de cele mai multe ori nu apelează la un psiholog aşa cum ar fi normal, iar depresia lasă urme adânci, şi poate provoca drame greu de imaginat. De fiecare dată, în mijlocul acestui „război” vor fi copiii, cărora acestă despărţire le va dăuna foarte mult.

Despre mariajele desfăcute am discutat cu Loredana Popescu, şefa SPCLEP Piatra Neamţ: ”În primele 5 luni ale acestui an, la ghişeele Biroului Stării Civile au fost depuse 11 cereri de divorţ pe cale administrativă, din care 10 au fost finalizate. Foarte multe cupluri se despart după plecarea unui partener în străinătate”.

Costul unui asemenea divorţ acceptat de ambele „tabere”, costă 500 de lei. Durează puţin, în comparaţie cu un proces la tribunal. Desigur că mai sunt persoane care preferă separarea „oficiată” la notar. Şi acest procedeu este destul de simplu şi nu necesită o perioadă de tmp îndelungată.

V. ANDRIEŞ