Casă mistuită de flăcări

Un bărbat a rămas fără acoperiş deasupra capului, după ce vineri seara i-a ars casa. Bărbatul locuieşte singur în casa părintească, din satul Bodeştii de Jos, după ce părinţii i-au murit.

Vineri, în jurul orei 19, el a făcut un foc la pirostrii, în ogradă, ca să-şi pregătească ceva de mâncare, întrucât în casă nu are sobă. La un moment dat, a intrat în casă şi după vreun sfert de oră, când a vrut să vadă dacă mâncarea fierbe, focul era deja vâlvătaie și cuprinsese o anexă şi casa.

Sătenii care erau la prăşit, în grădini, au văzut flăcările înalte de câţiva metri şi au sunat la 112. Un echipaj de la Detaşamentul Piatra Neamţ a ajuns imediat la locul incendiului şi a intervenit, reuşind în cele din urmă să-l stingă.

Din casă au mai rămas doar pereţii, iar bărbatul, care nu are nici o sursă de venit, va fi ajutat de vecini, o vreme, până îşi va reface casa. După ce pompierii au stins focul, bărbatul a căzut la pământ, extrem de mâhnit de faptul că a rămas fără locuinţă.

Pompierii au stabilit că incendiul a pornit de la focul lăsat nesupravegheat.