Casa de Pensii Neamţ trimite la băi 288 de persoane

pensionariPentru cea de-a zecea serie de tratament balnear a anului 2015, Casa Judeţeană de Pensii Neamţ pune la dispoziţie un număr de 288 bilete de tratament balnear la unităţile de tratament administrate de Societatea de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă “TBRCM” SA cât şi la unităţi cu care CNPP a contractat servicii de tratament balnear .

Pentru această serie, ce va avea intrare în staţiuni perioada 10 – 13 iulie 2015, Casa Judeţeană de Pensii Neamţ va distribui biletele repartizate prin aplicaţie informatică, celor care au solicitat plecarea în staţiune în prima jumătate a lunii iulie 2015, cu condiţia ca staţiunile pentru care au solicitat tratament balnear să fie dintre cele alocate pentru repartizare.

Beneficiarii vor fi înştiinţaţi telefonic despre repartizarea biletului de tratament, lista cererilor aprobate putând fi vizualizată şi la sediile Casei Judeţene de Pensii Neamţ – din Piatra Neamţ şi Roman, cât şi pe pagina de internet a instituţiei www.pensiineamt.ro.

Durata sejurului unui bilet de tratament este de 16 zile, iar preţul maxim pe bilet de tratament balnear este de 1.388 lei – pentru unităţi de cazare la categoria 2 stele, şi 1.452 lei – pentru unităţi de cazare la categoria 3 stele.

Pentru a se putea înscrie în vederea obţinerii unui bilet de tratament, potenţialul beneficiar depune cererea de acordare însoţită în mod obligatoriu de copie după buletin/carte de identitate, urmând ca restul documentelor să fie ataşate la momentul eliberării biletului. Cererea de acordarea  se completează numai pe formular, putând fi transmisă prin poştă, fax, e-mail sau se poate depune personal la casa teritorială de pensii, cu cel puţin 30 de zile anterioare primei luni din perioada pentru care se solicită biletul. La momentul eliberării biletului, solicitantul trebuie să prezinte şi un bilet de trimitere eliberat de  medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate (în copie, dar cu prezentarea originalului). Reiterăm că biletul de trimitere este acel formular cu regim special, unic pentru servicii medicale de recuperare – reabilitare prestate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare. Având în vedere că serviciul oferit – tratament balnear şi recuperare a capacităţii de muncă – este un serviciu medical, la momentul prezentării în staţiunea balneară beneficiarii trebuie să aibă asupra lor cardul de sănătate, activat la medicul de familie şi să cunoască codul PIN al acestuia.

-Deoarece în repartizarea biletelor de tratament gratuite prioritate va avea categoria pensionarilor de invaliditate aceştia trebuie să prezinte programul de recuperare întocmit de medical expert al asigurărilor sociale cu recomandarea staţiunilor indicate pentru afecţiunile constatate.

„Reamintim că biletele de tratament balnear se acordă individual, în cursul unui an calendaristic fiind eliberat un singur bilet de tratament balnear aceluiaşi beneficiar, indiferent dacă este cu plata unei contribuţii sau gratuit. Biletele de tratament balnear vor fi repartizate/alocate la unităţile de tratament administrate de Societatea de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă “TBRCM” SA, la care CNPP este acţionar unic. În completare, după epuizarea acestora, se vor repartiza/aloca bilete la celelalte unităţi de tratament balnear, cu care CNPP are încheiate contracte”, se arată într-un comunicat emis de Casa de Pensii Neamţ.

Menţionăm că pentru primele nouă serii ale anului 2015 au fost valorificate 2001 bilete de tratament balnear, fiind înregistrate la această dată un număr de 6800 cereri de acordare bilet de tratament balnear.

Geanina NICORESCU