Casă bătrânească în flăcări, alături de noua casă

Incendiu Casa Ray01Incendiul izbucnit la casa bătrânească aflată lângă noua casă a unei familii din Ion Creangă a fost văzut de un vecin care a alertat pompierii, marți seara.

Vecinul nu-și explica de ce proprietarii nu s-au alarmat și a avertizat salvatorii că probabil au fost surprinși de dezastru.

De la Detașamentul de Pompieri Roman au plecat spre locul solicitării 8 subofițeri cu două autospeciale de stins incendii și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. „Când au ajuns, militarii au constatat că ardea o parte din acoperișul casei bătrânești, lipită de o casă tip parter, etaj și mansardă. Toate persoanele din locuință s-au evacuat până la sosirea echipajelor“, a declarat locotenentul Andrei Grancea, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

Pompierii au stins incendiul în limitele găsite, în mai puțin de o oră, până aproximativ în jurul orei 21,45. Au ars acoperișul casei, construit din astereală din lemn și învelit cu tablă, pe o suprafață de aproximativ 40 mp și instatația electrică din pod, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit la un conductor defect.

Cristina IORDACHE