Caravana Casper va veni la Piatra Neamţ

caravana casper

*”Dărâmăm ziduri pentru a construi punți”

Pe 19 iulie, Caravana Casper, care şi-a propus să treacă prin 26 de oraşe din ţară, va ajunge la Piatra Neamţ, pe platoul de Curtea Domnească, unde vor fi prezente autorităţile locale, organizaţii neguvernamentale, dar vor veni şi pietrenii care doresc să dărâme un zid simbolic, cel al dizabilităţii. Sloganul campaniei este Dărâmăm ziduri pentru a construi punți, iar scopul este de a promova normalitatea ca atitudine față de dizabilitate. „Vom încerca să vă arătăm că deosebirile dintre noi sunt mult mai puține decât asemănările, că oamenii pot duce vieți împlinite și social și profesional, indiferent de dizabilitățile lor, că trebuie să încetăm să construim ziduri care să ne separe și să începem să construim punți care să ne apropie”, se arată în comunicatul organizatorilor – mambrii Asociației ASSOC din Baia Mare.

Cele două echipe care vor străbate ţara au în componența lor patru persoane deosebite: Florin Georgescu, ciclistul nevăzător care a străbătut anul trecut drumul până la Londra pentru a marca începutul Jocurilor Olimpice și Paralimpice;  Arnold Csaba Butu, un alt ciclist nevăzător care a participat la Jocurile Paralimpice de la Beijing și a început deja calificările pentru Jocurile Paralimpice din Brazilia; Alexandru Răcănel, prietenul lui Florin și pilotul său în toate proiectele sale cicliste şi Andrea Szabina Butu, fiica lui Arnold, care, la numai 18 ani, își însoțește tatăl în această aventură de-a lungul a 26 de orașe.

„Florin Georgescu are 38 de ani, este persoană cu deficit senzorial, absolvent al facultății de psihopedagogie din București, doctor în psihologie, a participat în ultimii trei ani trei ani la Marșul bicicliștilor care presupune parcurgerea distanței București – Constanţa”, se arată în acealşi comunicat. „A parcurs 1200 km în încercarea de a strânge fonduri pentru o persoană care avea nevoie de un transplant renal, pe ruta București – Sighetul Marmației, cu destinația muzeul Memorialul Durerii, a participat ca invitat al multor asociații care promovează cicloturismul, numeroase evenimente având ca punct central mersul pe bicicleta, a parcurs distanța București -Londra (2000 km) pentru a marca startul Jocurilor Paralimpice. Florin Georgescu și Alexandru, prietenul și coechipierul său, au o asociație numita TANDEM și, în curând, o Asociație sportivă Tandem Arena cu care doresc să promoveze sportul și ca modalitate de integrare în societate a persoanelor cu dizabilităţi. Au de altfel un proiect prin care doresc sa doneze biciclete tandem liceelor de nevăzători din țară pentru a pune bazele paraciclismului în România. În același timp, din Mediaș, vor porni pe tandem Butu Arnold Csaba și fiica lui, Andrea Szabina, care vor traversa cealaltă jumătate de țară”.

Caravana va fi însoţită de câte o mașină publicitară, în care se vor afla membri ai asociației ASSOC, care vor lua legătura cu autoritățile din fiecare oraș pentru a le aduce la cunoștință proiectul de integrare a persoanelor cu dizabilităţi. Bicicliștii vor dărâma un zid făcut din cutii de carton însemnate cu litere care formează cuvântul „dizabilitate”, vor discuta cu oamenii, vor organiza evenimente ad-hoc și vor avea câte două biciclete tandem în plus pe care le vor pune la dispoziția oamenilor care vor să încerce pedalatul în pereche. La începutul lunii august, cele două echipe se vor întâlni în București, unde va fi linia de finish, după cei 1.500 de kilometri parcurși prin țară de fiecare echipă.

C.M.