„Caravana” buletinelor prin sate

Ignatovici

* 23.000 de persoane fără identitate

* Romanul este „lider”, cu 8.859 de restanţieri

* Nemţenii spun lucruri trăsnite pentru a li se schimba la domiciliu actul de identitate

 

În prezent, judeţul Neamţ se confruntă cu un număr record de locuitori fără cărţi de identitate. Din zecile de mii de restanţieri, cei mai mulţi sunt plecaţi peste hotare. În cazul celor care au „sărit calul” şi au uitat cu anii, amenda a „tratat” amnezia. Printre miile de „repetenţi” la identitate sunt destui (8.435), care au avut motive serioase. pe de altă parte, există mulţi oameni care cheamă lucrătorii la domiciliu, fără să aibă un motiv întemeiat.

”Cei care solicită camera mobilă pentru depunerea actelor în vederea eliberării documentului de identitate trebuie să prezinte un motiv cât se poate de serios”, ne-a declarat Cosmin Ignatovici, şeful Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Neamţ. „Noi am avut destule cazuri bizare. De exemplu, o persoană ne-a spus că nu are destui bani să vină la serviciul local, iar un cetăţean a cerut camera mobilă, deoarece îi era frică să iasă din casă. Acţiunile desfăşurate de lucrătorii noştri pentru punerea în legalitate, se adresează în special persoanelor care nu se pot deplasa: bătrâni, bolnavi cronici şi persoane cu dizabilităţi”.

Şi primăriile pot solicita intervenţia mobilă pentru ajutorarea oamenilor de la sate. Cel mai recent caz a fost la Săbăoani, unde a fost o acţiune majoră la finalul căreia au fost puşi în legalitate 146 de localnici. De fapt, zona Roman deţine un nedorit loc întâi la numărul de restanţieri: 8.859, din care 1.098 n-au împlinit vârsta majoratului. Dacă ne referim strict la acest an, există 2.938 de persoane fără identitate trecute de 18 ani, iar alte 610, care sunt încă minore. Pe locul secund, cu 7.282 de restanţieri se află municipiul Piatra Neamţ şi comunele arondate. Aici, 3.989 de locuitori au peste 18 ani şi 818 sunt minori. Pentru 2013, avem 2.115 de pietreni fără acte de identitate cu vârsta trecută de 18 ani, iar alţi 360 care n-au încă vârsta majoratului. Din numărul total de restanţieri din judeţ, în mediul rural au fost înregistraţi 13.755, iar 9.939 provin din mediul urban.

De la începutul anului şi până în prezent, la Piatra Neamţ au fost făcute 14 acţiuni cu camera mobilă şi au fost puşi în legalitate 33 de oameni, la Bicaz 3 ori, iar la Roznov 4.

„Aceste acţiuni se desfăşoară la cererea restanţierilor, dar sunt şi cazuri când cererile vin din partea primăriilor sau a unor centre de plasament”, a mai precizat directorul executiv.

V. ANDRIEŞ