Campanie umanitară „Zi de bine!”

Proiectul „Zi de BINE”, iniţiativă a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea demarează sâmbătă, 16 martie, în Parcul Tineretului din Piatra Neamţ, cu o suită de activităţi la care sunt invitaţi şi locuitorii oraşului şi ai judeţului.

Aici se vor derula: „Bulevardul valorilor”, „Mesaje de BINE”, „Codul BUNELOR maniere pentru tineri”, „Strada BINELUI”, „Sugestii de BINE” şi altele. Trecătorii prin parc vor putea primi sugestii pentru a transforma o zi obişnuită într-o zi specială – o ZI de BINE.

O acţiune umanitară, „Masa BINELUI”, va avea loc în alte trei locaţii unde se vor oferi pachete cu alimente şi mesaje de BINE persoanelor internate în centre de asistenţă socială precum Centrul pentru adulţi şi persoane în vârstă din Roznov, Centrul pentru copiii din Dărmăneşti și Centrul Speranța (orele 18) unde beneficiari sunt 20 de persoane fără adăpost din oraş.

Latura educativă a proiectului constă în îndemnul adresat copiilor care doresc să participe activ la un astfel de proiect să aducă jucării în stare bună, cărora li se vor ataşa mesaje de bine din partea donatorilor şi  vor fi distribuite copiilor din centrele de plasament.

La toate aceste acţiuni va participa un grup de tineri voluntari. Lucrurile nu se termină aici. Nemţenii care vor fi prezenţi sâmbătă în Parcul Tineretului din Piatra Neamţ, în intervalul orar 12– 16, vor avea parte de o îmbrăţişare, de un zâmbet şi de câteva suveniruri oferite gratuit de către organizatori.