25 Martie este o zi a Domnului, cea mai duioasă din cununa anului, zi prevestitoare lui 25 Decembrie.
Pietatea creştină s-a recules de-a pururi în faţa smeritei fiice a lui Israel, care locuia în vestita cetate Nazaret – acum aproape 2000 de ani – şi în cea mai dispreţuită latură a ţării lui Israel „Galileia neamurilor”. O descendenţă ilustră, o genealogie regală, lega pe Miriam – pe Sf. Fecioară Maria de veacurile măreţe şi tragice ale istoriei şi ale vechii dinastii a lui Israel. Răscumpărarea lumii şi eliberarea noastră din păcat îşi fac loc pe pământ, pe o potecă împrumutată din paradisul pierdut. Mesajul celest este adus Sfintei fecioare Maria într-un braţ de crini şi într-o profundă Metanoia de aripi albe.
Buna Vestire ne dezvăluie „Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută” (Romani, 16,25). Buna Vestire ne descoperă şi modul sau procedura excepţional de delicată pe care o utilizează Dumnezeu faţă de noi oamenii. Atotputernicia Divină e gingaşă, blândă. Bunul Dumnezeu e mănuşat şi gentil. Acest lucru reiese extraordinar de clar din conversaţia Arhanghelului Gavriil cu Preacurata Maria. Aici se găsesc, faţă-n faţă, Dumnezeu Atotputernicul şi cu cea mai fivară creatură a Sa. Dumnezeu doreşte ceva de la această fiinţă.
Cum procedează? Tună, trăzneşte, înfioară, porunceşte, îmbrânceşte ca să obţină un consimţământ? NU! Salută cu mare reverenţă, prezintă omagiu curăţiei feciorelnice, trimisul Tatălui ceresc foloseşte toată paleta dialogului divin ca nu cumva Sfânta Fecioară să consimtă sub presiunea fricii. Apoi urmează propunerea Bunului Dumnezeu: a a primi să-L nască pe Iisus Hristos.
Preacurata este conştientă de libertatea sa, de hotărârea sa, luată la „Intrarea” în templul din Ierusalim! De aceea se tulbură: „Aceasta este cu neputinţă, eu nu ştiu şi nici nu vreau să ştiu de bărbat!”. Numai după ce Arhanghelul Gavriil aduce noi lămuriri, spunându-i că Dumnezeu în această naştere îi respectă hotărârea de a rămâne de-a pururi Fecioară, Preacurata acceptă: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul Tău” (Sf. Ev. Luca, 1,38).
Şi acum, unde sunteţi voi atotputernicii, mărimile pământeşti de o zi, ca să vă mijească ochii de ruşine, gândindu-vă la modul în care vă purtaţi voi cu semenii voştri, atunci când vreţi să se împlinească voinţa voastră? Voi nu vreţi să ştiţi că aveţi în faţa voastră o fiinţă înzestrată cu o prerogativă în faţa căreia se pleacă, o respectă şi Dumnezeu: libertatea de voinţă!
Ca să obţineţi ceea ce voiţi, urlaţi, bateţi din picior, ameninţaţi cu toţi îngerii căzuţi. Nu vă reuşeşte? Un pas mai departe: tiranizaţi, torturaţi şi, în sfârşit, dacă în faţa voastră stă totuşi o persoană, o îmbrânciţi dincolo de baricadele vieţii!
Ce prăpastie între cele două moduri de a proceda! Bunul Dumnezeu se lasă smerit, noi însă distrugem trestia bătută de vânt!
Preot prof. Dumitru CHIŢIMUŞ