Ctitorie a lui Petru Rareş (probabil prin anul 1538) şi apoi a lui Alexandru Lăpuşneanu în 1574, Biserica “Schimbarea la Faţă” din cartierul Văleni, Piatra Neamţ, e un monument istoric şi de arhitectură religioasă construit din lemn de importanţă arhitecturală şi istorică deosebită. Din punct de vedere arhitectural, biserica poate fi calificată fără nici o rezervă ca fiind una dintre cele mai reuşite realizări ale arhitecturii populare în lemn. Întreaga construcţie, executată din bârne şi scânduri groase de brad şi de stejar pe temelie de piatră, trădeaza o mână de virtuoz care a fixat în fiecare perete precizie, pricepere şi imaginaţie. Este de tipul bisericilor cu plan simplu în forma de navă, fără sânuri laterale şi cu altar pentagonal, clopotniţa aflându-se în imediata apropiere, spre sud. Acoperişul de şindrilă îmbracă întreaga construcţie în mod unitar, fără a sublinia la exterior decât prezenţa altarului. Interiorul este împărţit în pronaos, naos şi altar, pridvorul de la apus constituind, fără îndoială, un adaos mai recent (1924). Chenarele ferestrelor şi cel al uşii de la intrare sunt ornamentate cu încrustaţii dense, care alcătuiesc motive geometrice de o meticuloasă execuţie. În plus, la uşă, frecventul decor al şnurului în relief reproduce simbolic torurile vechilor portaluri de la intrarea bisericilor lui Ştefan cel Mare. Boltirea semicilindrică a pronaosului este rezolvată în mod original, mai ales în ceea ce priveşte susţinerea ce se realizeaza în trepte de forma poligonală, ale căror dimensiuni se reduc în partea superioară. Catapeteasma actuală este un produs al ultimelor decenii, cea veche neavând nici pe departe forma tradiţională. În locul fundalului de lemn sculptat care separă naosul de altar şi pe care sunt pictate scenele şi portretele riguros stabilite prin canoane, aici se aflau cinci rânduri de icoane aşezate pe un perete de scânduri, fără a se respecta o succesiune prestabilită. Aceste icoane însă, în marea lor majoritate, aveau o valoare istorico-artistică deosebită. Este vorba de cel puţin trei grupe de icoane distincte ca stil şi chiar ca structură plastică, fiind executate, fără nici o excepţie, pe bucăţi de scândură atent pregătite cu un glet de ipsos. Din punct de vedere cronologic ele acopereau în întregime secolele XVI şi XVII, iar ca factură artistică multe dintre ele se impun printre cele mai reuşite creaţii ale genului iconografic. Sub mitropolitul Veniamin Costachi, biserica a fost trecută sub ascultarea Mănăstirii Văratec, fiind devastată cu prilejul mişcării eteriste din 1821, când pierde toate odoarele de metal preţios. După 1848, când daniile domneşti s-au redus, a scăzut şi numărul maicilor şi va apărea tot mai rar în documentele vremii, devenind biserică parohială. Ea se impune prin îndelungata existenţă istorică, prin calităţi constructive deosebite şi valori artistice inestimabile. Prin apropierea ei, pe locul în care se află acum şcoala, Gheorghe Asachi a înfiinţat aici prima moară de hârtie din Moldova (şi din Principate). S-a emis ideea că în această veche mănăstire de maici ar fi funcţionat mult timp o şcoală de pictură bisericească.
