Bilanț pe 2016 pentru triada de șefi de la Permise Auto Neamț

Chiar dacă anul trecut conducerea Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehiculelor Neamț (SPCRPCIV) a fost împărțită la 3 șefi, respectiv comisar șef Ioan Simionel (care în vară s-a pensionat), urmat la șefie (interimară) de comisarul șef Octavian Ursache și, din noiembrie, de actualul șef, comisar de poliție Lucian Rusu, instituția a avut rezultate meritorii, date care reies și dintr-un comunicat de presă. „Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) aflat, conform legislației în vigoare, în coordonarea Instituției Prefectului județul Neamț, a încheiat anul 2016 cu un bilanț pozitiv atât al activităților specifice, cât și a celor realizate pe baza protocoalelor încheiate pe probleme de interes comun cu autoritățile publice, agenți economici, persoane fizice si juridice. Astfel, referitor la activitatea de primire a documentelor în vederea eliberării permiselor de conducere, în anul 2016 au fost primite și verificate documente pentru editarea unui număr de 18.892 permise de conducere, cu 4.642 în plus față de anul 2015. De asemenea, în anul care s-a încheiat, în evidența serviciului a figurat un număr de 188.310 posesori permise de conducere, din care 165.375 posesori permise de conducere model nou, fiind reînnoite 8.227 permise de conducere, cu 3939 mai multe față de anul 2015. În vederea creșterii siguranței în trafic, o exigență deosebită a fost acordată examinării candidaților, instruiți în cadrul celor 31 de școli de specialitate din județ, atât la proba teoretică cât și la proba de traseu. La cele 11 categorii pentru care au fost examinați în anul 2016, pentru un total de 13.877 candidați, procentul de promovabilitate a fost de 60,37%. Cu prilejul examinării candidaților au fost realizate și verificări ale documentelor autovehiculelor – asigurare RCA, ITP, dovada de certificare RAR. La sfârșitul anului 2016, parcul auto din județul Neamț număra 134.910 vehicule, fiind înmatriculate 17.199 vehicule, un plus de 1.959 vehicule față de anul 2015, fiind valorificate un număr de 60.905 plăci cu numere de înmatriculare, pentru care s-a încasat suma de 1.721.770 lei. Ca urmare a implementării prevederilor legale privind măsurile de simplificare la nivelul administrației publice, activitatea serviciului a fost stabilită în concordanță cu Programul de măsuri pentru combaterea birocrației, cu accent deosebit pe activitatea personalului care desfășoară activități la ghișeu. Pe tot parcursul anului 2016, lucrătorii SPCRPCIV au participat atât la instruiri de specialitate în cadrul serviciului, cât și la întâlniri cu organizații profesionale ale instructorilor auto ce desfășoară activități de pregătire teoretică și practică a viitorilor conducători auto. Totodată, trebuie evidențiată în activitatea serviciului buna comunicare realizată anul trecut cu mass-media, respectiv 32 de apariții în presa scrisă și TV. Una dintre prioritățile anului 2017 o reprezintă orientarea activității serviciului spre îmbunătățirea performanțelor profesionale, printr-o serie de măsuri, precum: continuarea pregătirii de specialitate a lucrătorilor în cadrul Planului propriu întocmit la nivelul serviciului, implementarea zilnică a aplicației informatice referitoare la rezultatele obținute de către candidați la proba practică pentru obținerea permiselor de conducere și realizarea sarcinilor de serviciu, prin introducerea informațiilor în baza națională de date, precum și verificarea integrității morale și profesionale a lucrătorilor, prin programe de formare adecvate specificului activității“, se arată în documentul citat.

V. ANDRIEȘ