Bătaia de joc a legii: Indemnizaţiile de handicap, neindexate de şase ani

handicap* 16.000 de persoane cu handicap din Neamţ, la limita subzistenţei

* „Şi guvernul înţelege că sumele sunt insuficiente”, spune Mariana Mancaş, şef serviciu în cadrul DGASPC Neamţ

 

La începutul lunii iulie, ministrul Muncii, Rovana Plumb, anunţa că indemnizaţia pentru persoanele cu handicap ar putea fi majorată cu 30%, în urma discuţiilor purtate cu Ministerul Finanţelor Publice urmând a se stabili de când ar putea fi făcută această majorare.

După şase ani de zile, în care indemnizaţiile persoanelor cu handicap nu au mai fost indexate, guvernanţii îşi îndreaptă atenţia şi asupra acestei categorii defavorizate.

Lăsate în seama nimănui, persoanele cu handicap grav trebuie să se descurce cu o indemnizaţie lunară de 293 de lei. În cazul în care aceştia nu au asistent personal, pot opta pentru încasarea indemnizaţiei de însoţitor, din care să-şi plătească, pe cont propriu, un om care să-i îngrijească. Pentru cei cu handicap accentuat, indemnizația este de 234 de lei, iar pentru persoanele cu handicap mediu de 33,5 lei.

Situaţia este cu atât mai gravă, cu cât persoanele cu handicap grav nu au alte surse de venit, fiind nevoite să facă faţă unor cheltuieli considerabile, care presupun întreţinerea, plata medicamentelor şi alte plăţi de primă necesitate. „Atâta vreme cât doamna ministru a considerat că este oportună o modificare a cuantumului prin creşterea acestuia, înseamnă că şi guvernul înţelege că sumele sunt insuficiente”, a precizat Mariana Mancaş, şefa Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte din cadrul DGASPC Neamţ.

În urma indexării promise de guvern, persoanele cu handicap grav ar putea primi în plus 87,9 lei, cei cu handicap accentuat 70, 2 lei, în timp ce persoanele cu handicap mediu ar beneficia de un surplus de 10,05 lei.

Peste jumătate dintre românii care suferă de un handicap, adică 357.000 (57%), au o dizabilitate accentuată. 32% au dizabilităţi grave, iar restul până la aproape 700.000 (11%) au o dizabilitate medie sau uşoară.

Potrivit datelor Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ, numărul persoanelor cu handicap din judeţul nostru se ridică la peste 16.000.

 

Facilităţi şi scutiri

 

Conform Legii 448/2006, persoanele cu handicap au dreptul la următoarele facilităţi: gratuitate pe mijloacele de transport în comun;  asistenţă medicală gratuită, medicamente şi tratament ambulatoriu; elevii şi studenţii au dreptul la echipament tehnic adaptat tipului şi gradului de handicap, iar cei cu deficienţe de vedere, la manuale şi cursuri în format adaptat lor; un bilet gratuit de tratament balnear, în cursul unui an, pe baza programului individual de reabilitare şi integrare socială şi a recomandării medicului de familie; adulţii cu handicap grav şi accentuat, cât şi însoţitorii lor pot intra gratuit la spectacole, muzee, manifestări artistice şi sportive, iar cei cu handicap mediu sau uşor au reducere la fel ca elevii şi studenţii (după caz); adultul cu handicap grav are dreptul la asistent personal, iar cel cu handicap vizual poate opta pentru asistent personal sau indemnizaţie de însoţitor; acordarea unei camere de locuit, pe baza contractelor de închiriere pentru locuinţele care aparţin domeniului public, iar preţul chiriei va fi cel minim stabilit de lege (handicap grav, accentuat); cei care au în îngrijire şi supraveghere un copil şi nu realizează alte venituri în afara indemnizaţiei lunare şi a bugetului complementar au dreptul la o indemnizaţie pentru creşterea copilului de 450 de lei şi un ajutor lunar de 150 lei, pentru copiii cu vârste între 2 şi 7 ani.

De asemenea, adulţii cu handicap grav şi accentuat sunt scutiţi de la următoarele: plata impozitului pe salarii, în cazul persoanelor încadrate în muncă; plata taxei pentru autovehiculele adaptate handicapului; plata taxei pentru eliberarea autorizaţiei de funcţionare pentru activităţi economice şi viza anuală a acestora; plata taxei hoteliere; 50% reducere pentru elevi şi studenţi de la taxele pentru cazare şi masă la cantinele studenţeşti; plata dobânzii pentru un credit bancar, în scopul cumpărării unui mijloc de transport şi pentru adaptarea unei locuinţe în conformitate cu nevoile individuale.

Irina NASTASIU