Bărbat lovit de două maşini, la cinci minute distanţă

lovitBărbatul de 37 de ani, din comuna Ion Creangă, transportat în comă la spital duminică dimineaţă, a fost accidentat de doi şoferi. După cum am relatat în ediţia de ieri, bărbatul se deplasa pe şosea, duminică, 12 octombrie, în jurul orei 3, când a fost acroşat şi lovit de un autoturism al cărui şofer a plecat mai departe. Poliţiştii au efectuat cercetări şi l-au depistat pe şoferul iresponsabil, stabilind cum s-a petrecut evenimentul şi faptul că a fost lovit de două maşini. Din anchetă a reieşit că bărbatul era însoţit de un tânăr de 15 ani, care a fost şi el proiectat în decor, dar nu a fost rănit prea grav, el sunând la 112. „Duminică, 12 octombrie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman l-au depistat în jurul orei 12 pe un conducător auto, în vârstă de 25 de ani, din Ion Creangă, care în noaptea de 11/12.10.2014, la orele 03.12 pe DJ  207D, în localitatea Recea ar fi surprins și accidentat un bărbat de 37 de ani, din comuna Ion Creangă, după care a părăsit locul accidentului”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.

Cel rănit nu s-a ridicat de la pământ, astfel că a fost călcat de o a doua maşină, la 5 minute după prima. „Din primele cercetări, se pare că, în timp ce bărbatul de 37 de ani  se deplasa pe partea carosabilă împreună cu un alt tânăr de 15 ani din Recea, a fost surprins şi accidentat în primă fază de către un autovehicul, al cărui conducător auto nu a oprit, continuându-și deplasarea. După circa cinci minute de la primul impact, în timp ce victima se afla pe partea carosabilă, a fost călcată pe picioare de roţile autovehiculului condus de tânărul de 25 de ani, care a părăsit locul faptei fără încuviinţarea poliţiei, fiind ulterior depistat la domiciliu”, a mai spus ofiţerul de presă. După ce tânărul a mers la poliţie şi a reclamat accidentul, poliţiştii au demarat căutările şi spre după-amiază l-au identificat şi pe al doilea şofer. „Tot în cursul zilei de duminică, în jurul orei 16,30, poliţiştii l-au identificat pe cel de-al doilea conducător auto, un tânăr de 24 de ani, care se afla la domiciliul său din comuna Icușești”, a mai spus ofiţerul IPJ Neamţ. Bărbatul călcat a fost transportat în comă de gradul I la spitalul din Roman şi internat în secţia de reanimare.

Cristina IORDACHE