Bărbat dat dispărut

În dimineața de 25 iulie, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a primit o solicitare, de la Postul de poliție din comuna Bârgăuani, privind sprijinirea căutărilor unui bărbat de 56 de ani dispărut din satul Ghelăiești, comuna Bârgăuani.

Pentru efectuarea misiunii de căutare s-au deplasat patru pompieri militari cu o autospecială de intervenție și comandă din cadrul Detașamentului de Pompieri Piatra Neamț, șase polițiști, nouă jandarmi și douăzeci de voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Bârgăuani. În jurul orei 14:50 au fost oprite căutările, persoana dispărută nefiind găsită. (G.N.)