Asistent medical plătit cu 2.570 de euro

asistenti*Contractul de lucru va fi permanent, iar programul de muncă cu normă întreagă
*Nemțenii interesați de aceste joburi trebuie să aibă calificare în domeniu și cunoștințe foarte bune de limba germană

Meseria de asistent medical generalist e bine plătită peste hotare, dovadă și ultima ofertă EURES, unde o astfel de ocupație este remunerată cu „doar” 2.570 de euro, la care se adaugă alte beneficii destul de consistente.
Cele 20 de slujbe se găsesc în Germania, firma angajatoare fiind Dr. Holldorf Consult GmbH Personalvermittlung, ca reprezentant al angajatorilor germani din spitale si clinici .
Pentru a putea obține aceste joburi, nemțenii interesați trebuie să aibă calificare în domeniu și cunoștințe foarte bune de limba germană – cel puțin nivel B2. Inițial, salariul oferit de angajator va fi de 1.940 euro brut/lună și 2.570 euro brut/lună după recunoașterea calificării, conform contractului colectiv de muncă în domeniu. Candidații selectați datorită experienței profesionale, dar care nu ating nivelul B2 de limba germană, vor urma cursuri plătite de firmă, după care li se vor opri lunar o sumă de bani până la achitarea școlarizării. În plus, se asigură sprijin în demersurile de recunoaștere a calificării. Unii angajatori pot oferi suport financiar pentru călătorie și cazare atunci când aplicanții se vor deplasa pentru interviuri și zile de pregătire. Angajarea va fi directă, fără muncă temporară. Contractul de lucru va fi permanent, iar programul de muncă cu normă întreagă, respectiv 40 de ore pe săptămână. Concediul de odihnă va fi de minimum 26 de zile pe an.
Se transmite CV -ul model Europass (Lebenslauf), cu fotografie, completat la calculator, în limba germană, însoțit de copia certificatului/diplomei de calificare în domeniu, la adresa de e-mail:info@asistent-medical-in-germania.de, în atenția dnei. Alexandra Szabo. Pentru monitorizare (fără feedback), la ab_eures@ab.anofm.ro. CV-urile trebuie să ajungă până la data de 14 decembrie 2014.
V. ANDRIEȘ