Aproape de „fundul sacului” la compensate

reteta

Valoarea alocată de Casa de Asigurări de Sănătate Neamţ pentru consumul de medicamente compensate şi gratuite în luna iulie este pe sfârşite.

Pentru ultima săptămână din această lună, farmaciştii mai au la dispoziţie sub un milion de lei din cele şapte aprobate de CAS Neamţ, iar din fondul rămas trebuie onorate inclusiv prescripţiile eliberate pensionarilor cu venituri sub 700 de lei.

Conducerea CAS Neamţ a reuşit, luna trecută, să obţină aprobarea Casei Naţionale de Sănătate pentru suplimentarea bugetului alocat iniţial prin „aducerea” de fonduri din ultimul trimestru, astfel încât bolnavii să poată beneficia în iulie de medicamente compensate şi gratuite în cuantum de şapte milioane de lei, la fel ca în fiecare din lunile precedente, şi nu de patru milioane, cât era alocat iniţial, aşa încât este clar că o nouă infuzie de capital este imposibil de operat. Fila de buget pentru compensate şi gratuite este serios subţiată, aşa încât pronosticul pentru luna viitoare este sumbru.

 

G. NICORESCU