Anvelopele second hand sub lupa comisarilor OPC

Comisarii pentru protecţia consumatorilor din Neamţ sfatuiesc consumatorii să refuze anvelopele second-hand care au deteriorări şi uzură neuniformă pronunţată, respectiv taieturi profunde ori  crăpaturi sau care nu au vizibile informaţiile de bază conţinute pe peretele lateral al anvelopei. Avertizarea a fost transmisă după ce echipele de control au depistat abateri flagrante la la agenţii economici care comercializează anvelope second hand, verificaţi luna trecută.

În urma controlului tematic desfăşurat la nivel naţional, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a oprit definitiv de la comercializare 3.234 de anvelope second hand care erau păstrate sub cerul liber, neferite de razele soarelui şi intemperii atmosferice, având ca efect deprecierea calităţii acestora  sau anvelope care prezentau uzură neuniformă pronunţată şi adâncimea profilului principal sub  limita admisă de 2 mm. De asemenea, au fost acordate amenzi substanţiale pentru încălcarea regulamentelor privind protecţia consumatorilor.

Cu ocazia controlului s-au verificat, în principal, aspecte privind legalitatea funcţionării operatorului economic, lipsa autorizaţiei de funcţionare, neafişarea denumirii operatorului economic, afişarea codului unic de înregistrare şi a orarului de funcţionare.

Abaterile privind defectele de natură fizică se referă la anvelope cu taieturi profunde, crăpături, anvelope cu deteriorări şi uzură neuniformă pronunţată, dar şi la data de fabricaţie. În judeţul Neamţ au fost depistate, la comercianţi de profil, 24 bucăţi anvelope auto second cu uzură neuniformă pronunţată şi adâncimea profilului principal sub limita admisă de 2 mm.

Potrivit comisarilor pentru protecţia consumatorilor, informaţiile de bază conţinute pe peretele lateral al anvelopei referitoare la marcajele producătorului  trebuiesă fie vizibile, printre care caracteristici de iarnă (simbolul de iarnă „M+S” sau „M.S” sau „M&S”). Nu în ultimul rând, acordarea garanţiei de conformitate de minim 1 an la anvelopele second este obligatorie.

Geanina NICORESCU