Amenzi pentru „huliganism” la cozile pentru buletine

la buletine01

Înjosirea cetăţeanului de către funcţionar

Dacă vrem să discutăm în secolul XXI despre funcţionarii statului şi aroganţa lor ar fi bine să începem cu o întoarcere în timp, la început de secol XX, când Liviu Rebreanu a surprins un moment extraordinar în scrierea sa: „Proştii”

„— Două până la Salva, zise Nicolae pleoştit, numărând gologanii unsuroşi pe tabla albă de marmoră.

— Altă dată să te înveţi minte, mojicule, îi sâsâi şeful aruncându-i biletele.

Iartă, domnule, iartă-ne şi nu ne năpăstui, bâlbâi bătrânul  umilit. Că noi suntem proşti, păcatele noastre… Pesemne, aşa ne-a  lăsat Dumnezeu, proşti şi necăjiţi şi nepricepuţi, păcatele noastre… Da dumneavoastră trebuie să fiţi mai iertători, că sunteţi oameni învăţaţi şi…

Hai, pleacă d-aici, nu te mai aud flecărind! Mi-e scârbă şi-mi vine rău când văd, izbucni şeful strâmbând din nas, apoi trânti geamul şi scuipă cu greaţă.”

 

 

Haosul creat de angajaţii SEIP Roman în fiecare zi de lucru a anului reprezintă o sursă permanentă de stres pentru cei care trebuie să-şi facă sau să-şi schimbe actele de identitate. Aroganţa unor angajaţi pe bani publici este din păcate susţinută chiar de primarul Romanului care, în loc să caute soluţii viabile pentru rezolvarea acestei probleme, se alătură corului bocitoarelor bugetare care, dintotdeauna s-a plâns ori de salariile de mizerie ce le primesc, ori de lipsa de personal ori de condiţiile de lucru ori de starea vremii sau de starea…. soacrei. Nu voi nega faptul că problema întâlnită la această instituţie nu este una simplă dar, voi încerca să scot în evidenţă în primul rând hibele sistemului birocratic care duc la perpetuarea acestei stări iritante şi care, drept dovadă, face ca în acest areal arondat instituţiei de la Roman să existe foarte multe persoane fără acte sau cu actele expirate. De foarte multe ori la cozile formate în faţa sediului Servicului de Evidenţă Informatizată a Populaţiei din Roman au apărut diverşi indivizi care au încercat să ordoneze mulţimile şi, în acele cazuri fericite când oamenii s-au ordonat nemţeşte şi totul părea a se înscrie pe un făgaş normal se deschideau uşile şi, parcă cu răutate, angajaţii plătiţi totuşi din banii celor ce se aflau la coadă stricau toată ordinea şi disciplina pe principiul: „Dacă voi aţi reuşit să vă organizaţi noi vă dezorganizăm!”. Şi, într-adevăr, prin anularea listelor care stabileau regulile de acces (să fie clar în afara instituţiei – deci în afara ariei de acţiune a slujbaşilor veşnic botoşi) se provoacă mereu haos.

 

Ţăranii sunt de vină

 

După părerea primarului Romanului, Laurenţiu Dan Leoreanu, cei din mediul rural sunt cauza principală a debandadei de la buletine pentru că vin să se aşeze la rând în faţa instituţiei începând cu orele mici ale zilei sau chiar cu o seară înainte în timp ce, (nota bene) romaşcanii dumnealui vin de la 7 sau 8 dimineaţa pentru că noaptea au dormit după o zi de muncă. De unde rezultă că cei din mediul rural dorm bine cu o zi înainte de a-şi schimba buletinele astfel încât să reziste unei nopţi de nesomn la coadă spre ciuda neamurilor harnice de la oraş. „Proştii” de la ţară nu mai au treabă pe lângă casele lor, nu au de prăşit, nu au de îngrijit animale cu alte cuvinte singura grijă e să vină cu noaptea în cap „la buletine” spre disperarea orăşenilor.

 

O soluţie discriminatorie

 

Edilul-şef este marcat de mediatizarea la nivel naţional a situaţiei de la SEIP şi, aşa cum îl ştim cu toţii ca bun gospodar, caută soluţii pentru rezolvarea problemei pentru binele cetăţenilor care l-au votat. Da, pentru romaşcanii săi, ceilalţi cetăţeni din mediul rural sunt cetăţeni de rang inferior după acest raţionament. Chiar dacă îşi desfăşoară activitatea în cadrul societăţilor romaşcane, plătitoare de impozite către autorităţile muşatine, aceşti oameni, navetiştii din mediul rural, sunt umiliţi atunci când au nevoie de acte de la instituţiile statului pentru că nu plătesc impozit aici, la Roman. Primarul doreşte ca în viitorul apropiat să fie stabilite două ghişee de preluare a dosarelor şi de eliberare a cărţilor de identitate separat pentru romaşcani şi pentru cei din mediul rural. Ideea s-ar putea să-i ofere totuşi o surpriză iniţiatorului deoarece ar putea să descopere că haosul continuă şi cu două ghişee. Apar şi dilemele pentru cei ce îşi au domiciliul în mediul rural, dar deţin o proprietate şi în oraş, ei la ce coadă se vor aşeza? La coada cetăţenilor plătitori de taxe la Roman sau la cea a ţăranilor?

 

Porţi închise şi amenzi

 

În cadrul conferinţei de luni primarul de Roman a declarat că va da ordin să fie închisă poarta de acces spre clădirea ce adăposteşte birourile de preluare şi eliberare documente, lucru care de altfel s-a şi întâmplat. Continuarea acestei idei: poliţiştii locali ar urma să-i amendeze pentru huliganism pe cei care, în aşteptarea deschiderii uşilor pentru obţinerea cărţii de identitate, vor sta pe băncile din parc pe timpul nopţii.

„Oameni buni faceţi listă degeaba, nimeni nu ţine cont de liste. De ce să ne facă altcineva regulile acolo?”, declara primarul ferm convins că ajutorul dat de cetăţeni printr-o simplă organizare de bun-simţ poate fi călcată în picioare de funcţionarii instituţiei. Venirea stranierilor acasă va fi un alt motiv de aglomeraţie şi de stres pentru cetăţenii plătitori de taxe şi impozite care în marea lor „nesimţire” aruncă anonim din grămada de la buletine acuze despre şpagă şi o întrebare nevinovată: „Primarii din comunele arondate stau la coadă când îşi schimbă buletinul?” Şi pentru că e bine să ştim că moare şi capra vecinului această stare de bulibăşeală se mai întâlneşte şi în alte localităţi moldave, dar în fostele teritorii ale imperiului habsburgic nu întâlnim aşa ceva. Rămâne la latitudinea autorităţilor locale şi judeţene ce model urmăm: cel al umilinţei faţă de cetăţean sau cel al fruntaşilor în organizare.

Dan VASILIU