Când spui „uraniu”, mintea te duce, inevitabil, la tot ce poate fi mai rău pe lume, la radiaţii şi efectele lor foarte nocive. La Grinţieş se află cea mai mare „pungă” de uraniu din ţară, de cea mai înaltă puritate. Vreme îndelungată, s-au făcut, aici, mai multe prospecţiuni, s-a trecut apoi la extracţia uraniului şi la transport, aproape în văzul lumii, la sectorul de prelucrare a minereului, în judeţul Suceava. După care mineritul a încetat şi la Grinţieş.
Acum, oamenii din Grinţieş îşi duc liniştiţi traiul de zi cu zi, cei mai mulţi regretând mina de uraniu, în timp ce alţii sunt bucuroşi că au scăpat de-o „pacoste”. Părerile sunt împărţite.
Cum trăiesc acum, cât de rău se simt acum cei care au lucrat o viaţă în subteran, la mina de uraniu, am vrut să ne convingem, trecând pragul mai multor familii de mineri, „expuşi”, ani de-a rândul, „radiaţiilor”. Cu toţii sunt bine, dar împovăraţi de ani şi de griji, depănând amintiri de pe vremea când se luau „la trântă” cu uraniul.
Prezentăm, în continuare, povestea a două generaţii de mineri, socru şi ginere, ambii ieşiţi la pensie, din mina de uraniu.
*Alexandru Borşuc: „Dacă nu se dădea cu „băţul în cap” la întreprinderi, azi Grinţieşul era oraş”
Pe Alexandru Borşuc l-am întâlnit pe stradă, chiar înainte de a ajunge acasă. Fusese în sat cu treburi. Eram cu primarul Vasile Alexandroaia, aşa că ne-a întâmpinat foarte protocolar, invitându-ne în curte. Un om foarte jovial, mereu pus pe glume. Când a auzit ce vrem, iute s-a luminat la faţă şi i s-a deschis „apetitul” de povestit. La pozat a fost mai greu, nu-i convenea cum e îmbrăcat, cu hainele de umblat prin ogradă. Voia să fie cât mai „fercheş”, dacă tot i se dă poza la ziar. Mai mare a fost scandaul când i-am chemat şi soţia la pozat. „Nu, nu se poate aşa. Să meargă iute în casă, să se „gătească”, dacă vrea să se pozeze cu mine”. Până la urmă au dat la pace.
Cu mult haz, Alexandru Borşuc s-a pus pe poveste.”O viaţă am lucrat în subteran, ultimii ani au fost la mina din Grinţieş. Am început la hidrocentrala Bicaz, după care am plecat în armată. Apoi la hidrocentrala Vidraru -Argeş. Acolo am lucrat numai în subteran, la construcţia tunerurilor de aducţiune. Am primit de ştire că au început prospecţiunile geologice pentru uraniu de la Grinţieş, aşa că, în 1964, m-am angajat la mină. Am lucrat numai în galerie, până în 1989, când am ieşit la pensie. Numai la hirocentrala de la Bicaz n-am fost în subteran, în rest numai sub pământ am lucrat, în galerii. Dacă socotesc anii, 19 au fost în mina de uraniu de la Grinţieş şi vreo 23 de ani la Vidraru, în subteran. Acolo nu era mediu radioativ, ca la Grinţieş. Dar nu s-a „prins” de mine. Trebuie gândit bine şi judecat. Aici sunt diverse contraziceri. Spun unii că acei care au lucrat la mina de uraniu, nu trăiesc mult. Eu, în luna martie, fac 73 de ani, trec pe 74. „Defecţiuni” au toţi oamenii. Nu pot să spum că eu sunt perfect sănătos. „Defecţiuni” am şi eu, ele persistă, dar le duc mai departe. Sunt bolile bătrâneţii, nu pot să zic că-s musai de la uraniu. Vârsta îşi spune cuvântul mai mult decât uraniul. Mediul radioactiv, răul lui, depinde de cel care lucrează în el. Depinde de cum ştie să-şi ducă viaţa, cum se păstrează. Dacă nu este bine alimentat, nu se odihneşte ca lumea, normal că are probleme. Care a lucrat în domeniul minier, dar a respectat normele, a dus-o mult şi bine după ce-a ieşit la pensie”.
Cel mai tare l-am întărâtat pe domnul Borşuc, atunci când am amintit de închiderea minei de uraniu din Grinţieş: „Să vă spun o treabă, care-i pe inima mea. Dacă nu se dădea cu „băţul în cap” la întreprinderi, azi Grinţieşul era oraş! Toată lumea ar fi fost la „cravată şi la toc înalt”. S-au stricat locurile de muncă, s-a dat cu băţul în cap la toţi. Defel nu trebuia să se închidă mina. Nu uraniul omoară localitatea, conducerile vremurilor au omorât-o. Tinerii fug din ţară, n-au unde lucra, n-au din ce trăi. La privaţi, e exploatarea omului de către om. Va fi şi mai rău dacă nu se fac locuri de muncă, multe. „
La plecare, ne-a spus că, dacă ar fi s-o ia de la capăt, tot la mina de uraniu s-ar duce. „De când e lumea, la Grinţieş, a fost mediu radioactiv. Oamenii de aici s-au obişnuit cu asta. Vedeţi, la casa aia, omul de acolo a murit după 100 de ani. De aici a băut apă şi a mâncat. Celălalt, de la casa de-alături, a trăit peste 100 ani. Au trăit în mediul radioactiv, dar asta nu i-a afectat.”
Pe locuitorii din Grinţieş nu uraniul i-a afectat cel mai tare, ci mai degrabă cei care „le-au dat cu băţul în cap”. Vorba lui Alexandru Borşuc.
* Ioan Mărcănaşu , inginer miner, acum pensionar: „În mina de uraniu nu se intră cu apă sau cu mâncare”
Ioan Mărcănaşu este ginerele lui Alexandru Borşuc, „cu legitimaţie”, cum îi place socrului să zică. Are o casă mare şi frumoasă, „gard în gard” cu familia socrului său. Este tânăr şi proaspăt pensionat. De meserie e inginer electromecanic- miner, are 51 de ani şi a ieşit la pensie anul trecut. I-am solicitat o părere avizată despre cum să te păzeşti de „relele uraniului”. „Am lucat în mină din anul 1986 până în ianuarie 2012, când m-am pensionat. Cu vechime întreagă şi limită de vârstă. Ba chiar depăşită, că de la mina de uraniu se iese la pensie după 15 ani. Probleme sunt şi în mină, ca în orice loc de muncă. Foarte importante sunt normele de protecţia muncii care trebuie respectate cu stricteţe. Este foarte periculos intratul în subteran, imediat după ce se „puşcă” frontul. La explozie se emană radonul, primul ieşit la dezintegrarea naturală a uraniului. Este un gaz nociv care, dacă este inhalat, afectează căile respiratorii. Nu se merge în mină cu apă şi mîncare, radonul intră în ele. Cei care au lucrat mulţi ani în mina de uraniu, pot avea probleme cu căile respiratorii, dacă nu au respectat normele de protecţie. Munca în mina de uraniu nu diferă prea mult de celelalte mine. E foarte strict, trebuie ştiut şi respectat un lucru: în mina de uraniu nu ai voie să mănânci sau să bei apă. Este un minereu foarte greu, că-i doar uraniul este la sfârşitul „Tabelului lui Mendeleev”. Un vagonet de un metru cub, încărcat cu minereu de uraniu, cântăreşte peste 2,5 tone. Nu-i ca unul cu cărbune. E mai greu a manevrat, multă muncă fizică, muncă brută. Eu am lucrat mai bine de 25 de ani la mina de uraniu. Am avut ortaci la Crucea care au ieşit la pensie la vârsta de 36 de ani, ei au lucrat în mina imediat după ce au terminat şcoala profesională. Important e cum ai grijă de sănătatea ta, cum te protejezi în mină. Sub nici formă, mina de uraniu din Grinţieş nu reprezintă nici un pericol. Mai ales acum, că-i închisă.”
E sau nu o pierdere închiderea minei de uraniu de la Grinţieş? Cei mai mulţi localnici spun că da. Acum zona se vrea una turistică. Dar tot cu uraniul sub pământ! Minerii cu state vechi în meserie spun că ar fi mai bine dacă mai întâi s-ar extrage „punga” de uraniu de la Grinţieş. Abia după aceea zona ar fi curată, numai bună pentru turism.
