Al treilea succes consecutiv

hcm romanUniversitatea Constanţa – HCM Roman 14 – 20 (8 – 11)

Handbalistele de la HCM Roman au ajuns la cel de-al treilea succes consecutiv, după ce s-au impus cu 20 – 14 în partida de joi, susţinută în deplasare cu Universitatea Constanţa, din cadrul rundei a cincea a Ligii Naţionale. Fetele pregătite de Florentin Pera au arătat că se află într-o creştere de formă după startul ezitant de sezon şi s-au impus fără mari emoţii la malul mării, în faţa unui adversar care a reuşit să se ţină aproape de adversar o singură dată, în minutul 8, când a egalat la 2. Din nou cu portarul Tymoshenkova în formă şi cu Carmen Stoleru eficientă în faţa porţii adverse, formaţia de la malul Moldovei s-a distanţat la 5 – 2, 8 – 4, iar după primele 30 de minute a intrat cu un avantaj de 3 goluri la vestiare, scor 11 – 8. Scenariul s-a menţinut şi în repriza a doua, HCM a condus în permanenţă la o diferenţă confortabilă, pentru ca în final să câştige cu 20 – 14, rezultat muncit şi meritat pentru trupa lui Florentin Pera, antrenor care nu a fost în totalitate mulţumit de prestaţia elevelor sale. „A fost o victorie muncită şi n-a fost deloc o misiune uşoară, în faţa unei echipe care a ţinut piept, în etapele precedente, în faţa unor echipe puternice precum Corona Braşov sau HCM Baia Mare. Mă bucur că am câştigat, dar m-a supărat faptul că s-a ratat mult. Până în minutul 30 am avut 8 ratări unu contra unu cu portarul. Faza de apărare a mers bine. Trebuie să ne îmbunătăţim atacul. Ne aşteaptă un meci foarte dificil cu echipa din Braşov. Am prins 3 victorii la rând şi este foarte important să ne mobilizăm şi mai bine în jocul următor, şi, repet, să fim concentraţi la faza de finalizare. Echipa este în creştere de la meci la meci şi sper să arătăm acest lucru şi în meciul cu Braşovul”, a spus tehnicianul romaşcan. Cea mai eficientă jucătoare din tabăra oaspetelor a fost Carmen Stoleru, cu 6 goluri, celelalte reuşite aparţinând lui Agrigoroaei 5, Iuganu şi Toskovic 3, Horobeţ, Crap şi Băbeanu câte un gol. De la Universitatea Constanţa s-a remarcat Enescu cu 6 reuşite. În urma succesului de pe litoral, HCM Roman a ajuns la 10 puncte şi se menţine în continuare pe poziţia a cincea în clasament. Luni, 22 septembrie, fetele de la Roman au un meci foarte greu pe teren propriu cu liderul, Corona Braşov, formaţie care în această etapă s-a impus cu 29 – 28 în derby-ul cu HCM Baia Mare. Celelalte rezultate ale rundei intermediare cu numărul 5 au fost: Corona Braşov – HCM Baia Mare 29 – 28, Universitatea Cluj – HC Zalău 29 – 40, Unirea Slobozia – Mureşul Tg. Mureş 28 – 25, SCM Craiova – Dunărea Brăila 22 – 18, CSM Ploieşti – CSM Bucureşti 20 – 28 şi Cetate Deva – HCM Rm. Vâlcea 27 – 27.

Clasament

1.CSM Bucureşti  5  5  0  0  161-98  15p

2. Corona Braşov  5  5  0  0  148-104  15p

3. HCM Baia Mare  5  4  0  1  158-121  12p

4. Dunărea Brăila  5  4  0  1  147-126  12p

5. HCM Roman  5  3  1  1  120-113  10p

6. HC Zalău  5  3  0  2  137-137  9p

7. SCM Craiova  5  3  0  2  105-112  9p

8. Unirea Slobozia  5  2  0  3  120-138  6p

9. HCM Rm. Vâlcea  5  1  2  2  120-121  5p

10. Cetate Deva  5  1  1  3  131-153  4p

11. Universitatea Constanţa  5  1  0  4  113-130  3p

12. Universitatea Cluj  5  0  2  3  140-173  2p

13. CSM Ploieşti  5  0  0  5  104-137  0p

14. Mureşul Tg. Mureş  5  0  0  5  113-154  0p