Ajutorul de deces se majorează, de anul acesta, cu 117 lei

nastasiu 1-ajutoare decesPentru asiguraţi şi pensionari, ajutorul va fi de 2.415 lei, iar pentru un membru al familiei asiguratului sau pensionarului, ajutorul va fi de 1.208 lei.

Anul trecut, Casa Judeţeană de Pensii Neamţ a achitat ajutoare pentru un număr de 5417 decese.

Începând cu data de 1 ianuarie 2015, cuantumul ajutorului de deces se majorează de la 2.298 la 2.415 lei, în cazul decesului asiguratului sau pensionarului şi de la 1.149 la 1.208 lei, în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului.
„În înţelesul legii, asiguratul sau pensionarul beneficiază de ajutor de deces în cazul decesului unui membru de familie care nu era asigurat sau pensionar la data decesului. Sunt considerați membri de familie: soţul/soţia; copiii proprii, copiii adoptaţi, copiii aflaţi în plasament familial ori cei încredinţaţi spre creştere şi educare familiei, în vârstă de până la 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani, precum şi copiii incapabili de muncă, indiferent de vârstă dacă şi-au pierdut capacitatea de muncă înaintea vârstelor menţionate; părinţii şi bunicii oricăruia dintre soţi”, precizează Oana Fodor, purtător de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii Neamţ.
Pentru acordarea ajutorului de deces, sunt necesare următoarele documente: cerere pentru acordarea ajutorului de deces, certificat de deces (original şi copie), act de identitate al solicitantului (original şi copie), acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul (original şi copie), dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie), act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original), adeverinţă care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani urma o formă de învăţământ organizată potrivit legii (original).
Dovada că au fost suportate cheltuielile ocazionate de deces se face cu înscrisuri doveditoare, incluzând declaraţia pe propria răspundere a solicitantului ajutorului de deces.
În cursul anului trecut, Casa Judeţeană de Pensii Neamţ a achitat, cu titlul de ajutor de deces, suma de 12.227.500 lei, pentru un număr de 5417 decese.

Irina NASTASIU