Adolescentă găsită după trei zile de la dispariţie

adolescenta

O tânără de 17 ani, din Roman, a fost găsită la trei zile după ce a fugit de acasă, în cursul unei ample acţiuni a Serviciului Ordine Publică Neamţ desfăşurate vineri, 31 mai. Fata fusese dată dispărută de familie încă din data de 28 mai şi după ce au găsit-o umblând pe stradă, poliţiştii au anunţat părinţii.

Cei 20 de poliţişti însoţiţi de 9 jandarmi din cadrul subunităţii de la Roman au verificat, la acţiunea de vineri, 28 de baruri şi 14 agenţi de pază, fiind legitimate 47 de persoane. În final, au fost aplanate cinci scandaluri şi s-au dat 15 amenzi, în valoare de 1.240 lei. Printre cei amendaţi se află şi Florin T. (45 de ani), care era sub influenţa băuturilor alcoolice şi înjura pe toţi cei care treceau pe strada Ştefan cel Mare. Un echipaj de poliţie a venit să-l potolească, individul s-a apucat de vorbit obscen şi a refuzat să-şi decline identitatea, fiind amendat cu 300 de lei.