Absolvenții care vor să lucreze trebuie să se înregistreze la Agenția de Șomaj Neamț

Tinerii care se află în căutarea unui loc de muncă trebuie să se înregistreze la agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă din raza teritorială unde locuiesc. Pentru acest lucru vor avea nevoie de următoarele documente: carte de identitate (copie); adeverința de la medicul de familie, cu mențiunea că sunt apți de muncă și actul de absolvire a formei respective de învățământ, care să fie în original și copie.
Absolvenții care se află în evidența agenției județene pentru ocuparea forței de muncă din raza de domiciliu/ reședință și care nu au putut ocupa un loc de muncă după terminarea unei instituții de învățământ, într-o perioadă de 60 de zile, pot depune următoarele documente pentru a primi indemnizația de șomaj: actul de identitate – original și copie; actele de studii și alte calificări – original și copie; certificatul de naștere – original și copie; certificatul de căsătorie – original și copie (dacă este cazul);
adeverința medicală – din care să rezulte că este apt(a) de muncă; declarație pe proprie răspundere că nu urmează o formă de învățământ (notariat) și dovada că s-au înregistrat în evidențele AJOFM. Dosarul trebuie să mai cuprindă o adeverință eliberată de furnizorul de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă, prin care se certifică data înregistrării persoanei în evidențele proprii, în cazul în care persoana s-a trecut în vederea medierii pentru încadrarea în muncă la un furnizor de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă, acreditat sau notificat conform legii și acte eliberate de organele financiare teritoriale, din care să rezulte că nu realizează venituri.

V. ANDRIEȘ