Jandarmii nemțeni vor fi la datorie în minivacanța de 1 Mai și vor acționa zilnic în perioada 28 aprilie – 2 mai pentru liniște și siguranță în spațiul public, fiind intensificate misiunile specifice pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. „Vor fi executate și desfășurate și acțiuni în cooperare cu alte instituții în mediul urban și rural, fiind vizate zonele aglomerate și intens circulate din apropierea discotecilor, restaurantelor și cluburilor de noapte, urmărindu-se identificarea și descurajarea persoanelor care tulbură ordinea și liniștea publică“, a declarat căpitanul Marius Mihai Gămănuț, ofițerul de presă al Jandarmeriei Neamț.
Jandarmii montani din Bicaz, Durău și Vânători-Neamț vor intensifica acțiunile specifice executate în zonele de agrement frecventate de către turiști, fiind în atenție și respectarea normelor legale referitoare la activitățile de picnic. Turiștii sunt atenționați că dacă desfășoară activitatea de picnic, au mai multe obligații, printre care: să nu distrugă, să modifice sau să degradeze panourile informative, marcajele, indicatoarele, construcțiile, împrejmuirile sau orice alte amenajări aflate în perimetrul zonelor special amenajate, să arunce deșeurile doar în locurile special amenajate.
Totodată, dat fiind faptul că pe raza județului există mai multe arii protejate cu zonă împădurită, este bine de știut că potrivit Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, aprinderea focului în fondul forestier național în alte locuri decât cele special amenajate și marcate ori la o distanță mai mică de 30 metri de limita pădurii constituie contravenție silvică și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei.
Jandarmeria Neamț face următoarele recomandări:
– să apeleze SNUAU 112 sau să solicite ajutorul echipajelor aflate în misiuni în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială și să solicite intervenția sau sprijinul forțelor de ordine;
– să acorde o atenție deosebită bunurilor și obiectelor personale atunci când se află în locuri aglomerate (piață, magazine, mijloacele de transport în comun, etc.);
– să nu răspundă la provocări cu violență și să evite implicarea în conflicte. (C.I.)