Trei mucoși cu vârste care-i feresc (deocamdată) de răspunderea penală au fost identificați și prinși de polițiștii romașcani și sunt cercetați pentru furt din mașini și distrugere.
Poliția municipiului Roman a fost sesizată marți despre faptul că în noaptea de luni spre marți mai multe autoturisme au fost sparte și vandalizate. „Polițiștii de investigații criminale au identificat persoane bănuite de săvârșirea faptei, trei minori cu vârste cuprinse între 10 și 13 ani, din Roman. Cercetările sunt în desfășurare pentru documentarea întregii activități infracționale ale acestora, iar în cursul zilei de astăzi sunt efectuate trei perchiziții pentru recuperarea bunurilor“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.
Necazul proprietarilor, în aceste cazuri, este mare, întrucât, chiar dacă s-ar adresa instanței pentru despăgubiri, n-ar avea prea mult de câștigat, minorii fiind din familii care obișnuiesc să-i trimită la furat, la cerșit ori la alte „isprăvi“, pentru care copiii nu răspund penal. Singura soluție este ca poliția să sesizeze instituțiile responsabile cu asistența socială și protecția copilului, ceea ce s-a și făcut, urmând ca aceste instituții să decidă dacă acești copii sunt luați în grija statului.
*Recomandările Poliției Neamț
Având în vedere perioada premergătoare sărbătorilor pascale, când cetățenii sunt mai puțin atenți, fiind aglomerați de pregătirile, vă recomandăm:
- Nu lăsați la vedere, în interiorul mașinii, diferite bunuri de valoare (dispozitive antiradar, sisteme GPS, genți, borsete, aparatura electronică, etc.), chiar dacă lipsești pentru scurt timp;
- Parcați autoturismul astfel încât sa fie vizibil din locuința dumneavoastră și pe cât posibil în locuri iluminate și cât mai circulate;
- Montați un sistem de alarmă antifurt, de cele mai multe ori costă mai puțin decât paguba suferită în urma unui furt;
- În stațiile de alimentare cu carburanți, pe timpul achitării contravalorii combustibilului, acționați sistemul de închidere a ușilor;
- Pe perioada deplasării cu autoturismul (în special persoanele de sex feminin) acționați sistemul de închidere al ușilor (astfel veți evita să fiți deposedați la semafor de geanta ce se află în interiorul mașinii);
- Când părăsiți autoturismul, geamurile trebuie să fie întotdeauna închise complet;
- Pe toate roțile autoturismului fixați dispozitive antifurt;
- Inscripționați numărul de înmatriculare al autoturismului pe obiecte ușor demontabile (casetofoane, baterii, componente exterioare etc.). Acestea vor fi mai dificil de valorificat de către hoți;
- Atunci când părăsiți autoturismul și acționați închiderea centralizată, asigurați-vă că portiera s-a închis. Cu ajutorul dispozitivelor electronice, infractorii pot bloca închiderea centralizată, chiar dacă pare că telecomanda a activat-o. (C.I.)