* Învinge judecătorul? * Un fel de recenziea cărții lui Adrian Toni Neacșu
Alte idei de „tactică“ în instanță
„Nu lua prin surprindere judecătorul. …Nu-i plac loviturile de teatru, întoarcerile dramatice de situație, pentru simplul considerent că acestea au loc în primul rând pe seama sa. Cuvântul final nu este cel mai bun moment pentru a arunca în luptă apărări și argumente total noi…“
„Fii atent la timp… în 9 cazuri din zece, judecătorii ajung să atragă atenția vorbitorilor asupra apropierii de final. «Sintetizați,domnule avocat», «în concluzie» sau «apropiați-vă de final» sunt expresiile vedetă ale acestui moment procesual“. „…încearcă să urmărești semnele pierderii răbdării judecătorului. Semnele sunt evidente, iar uneori judecătorul le face intenționat“. „Dar semnul general pentru epuizarea timpului alocat dosarului este închiderea lui și așezarea de o parte, în rândul celor scoase în pronunțare. Judecătorul își comunică deschis că este lămurit și că trebuie doar lăsat să scrie soluția“.
Aș completa eu, GM, că orice insistență este dăunătoare cauzei și clientului. Că deranjez comoditatea judecătorului, poate n-ar fi o mare chestie. Dar că asta poate fi în defavoarea chiar a soluției în dosar, asta e foarte important, esențial. În orice caz, vorbitul mult poate însemna o repetiție – o repetare a celor scrise, iar vorbitul puțin va fi considerat ca o virtute. Și, orice idei ți-ar veni pe loc, ai posibilitatea de a cere o amânare a pronunțării pentru a depune concluzii scrise. Domnul/doamna judecător, nu numai că va admite ușor o asemenea cerere (legea cam îl obligă la asta), dar chiar va răsufla ușurat, pentru că și el/ea poate avea nevoie de un răgaz pentru a medita asupra soluției. Dovadă, repunerile pe rol, destul de dese, pe care și maestrul Neacșu le-a explicat prin faptul că uneori judecătorul nu a fost suficient lămurit asupra soluției. Și uite-așa, în loc să ne stresăm, ne ajutăm reciproc, noi și judecătorul.
Jud. Gheorghe MOROȘANU
nihilsinegeo@yahoo.com