Zeci de brutării, mori, depozite de cereale, patiserii şi magazine de profil au fost controlate de poliţiştii de investigarea criminalității economice, anul acesta, în scopul combaterii evaziunii fiscale în acest domeniu.
Până la finele lunii septembrie, poliţiştii au făcut verificări la 22 unități de morărit, 12 de panificație, 6 unități de patiserie și alte 23 de unități economice de comercializare. ,,În plus, au fost verificate în trafic 132 de mijloace de transport. În urma activităților desfășurate, polițiștii au constatat 35 de infracţiuni, dintre care 24 de evaziune fiscală, fiind recuperat un prejudiciu total de circa 127.000 lei”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 151 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 80 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, iar 71 pentru alte abateri. Valoarea totală a amenzilor este de 171.650 lei, iar ca măsură complementară, în cadrul dosarelor penale sau ca urmare a aplicării sancţiunilor contravenţionale, au fost indisponibilizate sau ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 20.000 de lei.
Acţiunile de control continuă şi au ca scop prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul producerii, prelucrării, depozitării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie.
Cristina IORDACHE