*Nici unul nu s-a lăsat păcălit
Două femei şi un bărbat, toţi din Piatra Neamţ, au reclamat, joi, la poliţie că au fost sunaţi de cineva care le-a cerut bani pe motiv că rudele lor ar fi fost implicate în accidente rutiere.
Culmea este că respectivul a sunat potenţialele victime ale escrocheriei prin metoda ,,accidentul” într-un interval orar foarte scurt, probabil disperat de refuzul primului apelat, apoi al celui de-al doilea şi în fine, şi al celui de-al treilea. ,,Joi, 13 octombrie, în intervalul orar 12-14, trei persoane din Piatra Neamț au fost apelate telefonic, iar sub pretextul implicării rudelor acestora în accidente rutiere, le-au fost solicitate sume de bani. Ca urmare a campaniilor de prevenire derulate de polițiști dar și datorită mediatizării acestor cazuri prin sprijinul presei locale, în situațiile înregistrate ieri nu a fost creat un prejudiciu, fapta de înșelăciune rămânând sub forma tentativei”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.
Pietrenii, între care o femeie de 69 de ani şi una de 76 de ani, şi un bărbat de 67 de ani, nu s-au lăsat intimidaţi de gravitatea ,,veştii” şi astfel au scăpat de a fi traşi pe sfoară. Ei au sunat la 112 şi au reclamat situaţia, polițiștii demarând cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la înșelăciune, urmând ca autorul să fie identificat şi prins.
Cristina IORDACHE
Poliţia Neamţ reia sfaturile preventive, în caz că vă confruntaţi cu o astfel de situaţie:
- În cazul unui accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât în urma unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau dacă este făcută prin intermediul unor societăţi de asigurări. Orice accident/eveniment de circulaţie are două variante de soluţionare: fie depunerea unei plângeri la unitatea de poliţie care se va ocupa mai departe de cazul respectiv, fie înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie;
- Verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier (cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare);
- În astfel de situaţii, reprezentanţii Poliţiei sau Parchetului nu reţin telefoanele mobile pentru a suna rudele celor implicați în eveniment şi nici nu solicită sume de bani;
- Dacă sunteţi contactaţi de un „binevoitor”, care vă apelează în numele unei rude apropiate, şi nu aţi putut verifica veridicitatea informaţiilor, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112 pentru a vă acorda sprijin;
- Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini;
- Nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat, comis voiajori etc.);
Nu le furnizaţi acestora informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini;
Vârstnicii sunt o categorie extrem de vulnerabilă în ceea ce priveşte victimizarea prin astfel de infracţiuni.
Explicaţi-le persoanelor vârstnice din familie că nu trebuie să dea curs niciunei solicitări de a plăti sume de bani, făcute de diverse persoane în numele dumneavoastră, fără să vă contacteze în prealabil pentru a le confirma veridicitatea solicitării!