Doi bărbați din comuna Ruginoasa au fost prinși în flagrant de polițiști în timp ce se întorceau acasă cu prada vânată ilegal.
În portbagajul mașinii în care se aflau suspecții au fost găsite un cerb și o căprioară. Pușca de vânătoare a fost confiscată, iar la domiciliul celui care avea autorizație polițiștii au mai găsit două puști de vânătoare și 32 de cartușe ce au fost confiscate. „În data de 25 ianuarie 2016, în jurul orei 21, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 10 Dulcești, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Ruginoasa, au oprit în trafic un autoturism marca Land Rover, cu numere de înmatriculare emise de autoritățile britanice. Cu ocazia controlului s-a constatat ca autoturismul era condus de către un bărbat de 43 de ani, din Ruginoasa, pe locul din stânga față se afla un bărbat de 41 de ani, din aceeași localitate, iar pe bancheta din spate a autoturismului a fost identificată o armă de vânătoare“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.
Polițiștii au continuat verificările și când au deschis portbagajul au avut surpriza să găsească o căprioară și un cerb, moarte. În urma verificărilor efectuate de polițiști, a reieșit faptul că cele două animale au fost vânate pe raza unui fond de vânătoare din pădurea Mărgineni în aceeași zi, în jurul orei 18, deși cei doi suspecți nu aveau autorizație legală de vânătoare. „Polițiștii, alături de specialiștii Serviciului de Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Neamț, au descins la domiciliul bărbatului de 41 de ani, unde au găsit două arme letale de vânătoare și 32 de cartușe de vânătoare, ce erau deținute legal și care au fost ridicate conform legislației în vigoare“, a mai precizat subinspectorul Elena Bulgărea.
Acum, cei doi bărbați sunt cercetați pentru braconaj cinegetic. Animalele vânate și autoturismul sunt probe în dosar și au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor.
Cristina IORDACHE