Cui datorezi în mai mare măsură lansării tale în viaţa literară – mă refer la profesorii tăi, la colegi, la scriitorii cu care ai venit în contact?
– Profesorului Jean Crăciun, eminescologul, fost inspector şef al judeţului Neamţ, cel care împotriva programei (asta, da, dizidenţă culturală) preda unei clase a XI-a realiste un întreg trimestru pe Eminescu; profesorului Blaga (după 30 de ani) când m-a îndemnat să povestesc întâmplările oamenilor hazlii din Tazlău, care altfel s-ar pierde la umbre de cruci; Salonului Scriitorilor Militari, condus de criticul Radu Voinescu, unde activau (dacă admiteţi barbarismul) scriitori valoroşi, chiar dacă societatea aşa-zis civilă i-ar trimite pe literaţii din armată numai înspre Kosovo şi Afganistan: lui Liviu Vişan, Nicolae Boghian, Vasile Preda, George Mihalcea, Valentin Busuioc; Marius Tupan, one man show la „Luceafărul”, gazdă bună pentru prozele şi traducerile din engleză şi franceză din literatura străină; scriitorilor pietreni aduşi cu microbuzul de omniprezentul cultural Gheorghe Blaga la Tazlău. După ce am fost beneficiarul unor aprecieri, nu m-am mai oprit din scris, chiar riscând a fi considerat grafoman. Deseori le spuneam prietenilor că nemţeanului parizian, cu mormânt latino-american, obţinut contra biografie de tiran (de peste ocean), Constantin Virgil Gheorghiu, „Ora 25”, cronologic vorbind, i-a fost a şasea din cele peste 25 de cărţi scrise. Cine ştie pe ce carte de-a mea va cădea – dacă va cădea vreodată – zarul… N-am frecventat cercurile cu priză, dacă nu la marea literatură, măcar la cea în vogă, pentru asta având nevoie de timp, bani şi sete, iar eu, cu primele două, mereu am fost în deficit. Binecuvântez momentele întâlnirilor cu Fănuş, de vreo trei ori, cu Eugen Barbu (o dată în avion, altă dată la restaurantul „Select”), cu George Astaloş (acasă la el sau la rugby), cu Alecu Popovici, care m-a cultivat la revistele sale de divertisment patronate de Teatrul Nottara şi apoi m-a introdus în Clubul dramaturgilor de la TNB, cu Marius Tupan în redacţia „Luceafărului” sau pe Ghencea la meciuri. Dacă mulţi au fost lunedişti sau cerchişti, eu am petrecut destule după-amieze celeste cu „Gruparea de le Tismana”(o cârciumioară pe Plevnei). Dar cum eu sunt măcinat de ezoterisme şi prejudecăţi, mă ţin uşor mai departe de Adi de pe lista lui Manolescu, deoarece are băiatul ăsta o vocaţie specială pentru prietenii dispăruţi şi, premonitoriu, în curs de dispariţie. Mă consolez cu faptul că şi moartea îi dispreţuieşte pe mediocri, lăsându-i să atingă vârste patriarhale.
felicitari _un scriitor