Arestaţii care sunt încarceraţi la Penitenciarul Bacău nu au fost aduşi la ultimele termene din dosarele de pe rolul Tribunalului Neamţ, din cauză că toată unitatea este în carantină. Şedinţele de judecată din ultimele două săptămâni în dosarele cu arestaţi nu s-au putut desfăşura, instanţa fiind nevoită să amâne procesele. Aşa este cazul lui Ilie Butuc, care singur sau împreună cu Claudia Apopei, a avut în acest răstimp trei dosare de evaziune fiscală pe care tribunalul le-a amânat încă o lună. Ilie Butuc este încarcerat la Penitenciarul Vaslui şi conducerile unităţilor au luat decizia să evite extinderea epidemiei prin transferul acestuia dintr-un loc de detenţie în altul.
Carantina a fost instituită la Penitenciarul Bacău din cauza focarului de varicelă apărut de circa două săptămâni. Aşa că nici Florin Radu Ivancia (22 de ani), din Secuieni, care are dosar pe rolul Curţii de Apel Bacău, n-a fost adus ieri, la termenul stabilit de instanţă. În acest dosar în care Florin Radu Ivancia este judecat pentru uciderea unui copilaş de 3 ani şi rănirea gravă a rudelor lui, Liliana şi Constantin Mancaş, Judecătoria Roman l-a condamnat, anul trecut, la 7 ani şi jumătate de închisoare. Părinţii copilului ucis au declarat, însă, recurs, şi procesul se judecă acum la Curtea de Apel Bacău. Tragedia a avut loc pe 7 ianuarie 2012, după ce Florin Ivancia a băut bine şi a plecat apoi cu maşina fiului patronului său. În satul Başta, el a apăsat acceleraţia şi într-o curbă a intrat în maşina din faţă. Din impact, maşina lui Ivancia a ricoşat în grupul de pietoni format de soţii Mancaş şi nepoţelul lor. Aceştia au fost aruncaţi în câmp, la o sută de metri de locul impactului. Micuţul a murit în drum spre spital, iar rudele lui au stat timp îndelungat în spital, cu multiple fracturi. La testul efectuat la spital, a reieşit că tânărul iresponsabil s-a urcat la volan cu o alcoolemie de 1,35 grade la mie. Mai mult, el nu avea nici permis. Instanţa va judeca recursul în cauză peste o lună.